60 de migranți au murit de foame și de sete într-o barcă pneumatică în Marea Mediterană

170
60 de migranți au murit de foame și de sete într-o barcă pneumatică în Marea Mediterană - 60migrantidecesmareamediteranaba-1710488776.jpg

Articole de la același autor

Cel puțin 60 de migranți au murit după ce o barcă pneumatică a avut probleme în Marea Mediterană, potrivit supraviețuitorilor, citați de BBC. 25 de supraviețuitori au fost preluați de Ocean Viking, o navă operată de grupul umanitar SOS Méditerranée.
Supraviețuitorii le-au spus salvatorilor că au plecat din Zawiya, pe coasta libiană, cu câteva zile înainte de a fi salvați. Motorul bărcii pneumatice s-a stricat după trei zile, lăsând ambarcațiunea în derivă, fără apă sau mâncare. Supraviețuitorii au spus că printre victime se numără femei și cel puțin un copil. Se crede că aceștia au murit din cauza deshidratării și a foamei, nu pentru că s-ar fi înecat.


SOS Méditerranée a precizat că echipa Ocean Viking a reperat miercuri, cu ajutorul unui binoclu, ambarcațiunea și a organizat o evacuare medicală în cooperare cu gărzile de coastă italiene.


Aceasta a precizat că supraviețuitorii au „o stare de sănătate foarte proastă” și că sunt toți sub îngrijire medicală.


Doi dintre ei, care erau inconștienți și în stare critică, au fost transportați cu elicopterul în Sicilia pentru tratament suplimentar, a adăugat grupul.


Ceilalți 23 se află încă la bordul Ocean Viking, alături de alți peste 200 de migranți care au fost salvați din alte două ambarcațiuni.


Nava se îndrepta spre portul Ancona, aflat la aproximativ patru zile distanță, dar echipa a cerut un port de siguranță mai apropiat.


„Oamenii care se aflau pe vasul în pericol, pierdut pe mare timp de aproape o săptămână, au rămas fără apă și mâncare foarte repede, potrivit supraviețuitorilor„, a declarat o purtătoare de cuvânt a SOS Méditerranée aflată la bordul navei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5736 secunde