Acordul de liber schimb între UE și Canada, în impas

188
Acordul de liber schimb între UE și Canada, în impas - acordul-1476362379.jpg

Articole recomandate

Parlamentul comunității francofone din Belgia a adoptat, miercuri seară, o rezoluție care ar putea bloca implementarea acordului de liber schimb între Uniunea Europeană și Canada (CETA), transmite AFP. Votul a fost 63 la 28, cu o abținere.

Comunitatea francofonă, denumită și Federația Valonia-Bruxelles, este una din cele șapte componente ale statului federal belgian care trebuie să aprobe CETA, pentru ca Belgia să poată vota în favoarea acestui acord la reuniunea ministerială din Luxemburg, pe 18 octombrie.

Rezoluția face apel la șeful guvernului Federației să refuze în continuare delegarea către guvernul federal a puterilor depline privind semnarea CETA. Decizia finală privind rezultatul demersului parlamentar va fi luată de președintele Federației, socialistul Rudy Demotte.

France Presse citează "o sursă europeană" potrivit căreia Comisia Europeană este îngrijorată de evoluția acestui dosar în Belgia și de posibilitatea ca șapte ani de negocieri cu Canada să fie irosiți din motive politice interne. "Răbdarea canadienilor este limitată. La un moment dat, vor spune că e destul. Este în joc credibilitatea UE", a declarat sursa respectivă.

Toate cele 28 de state membre ale Uniunii trebuie să își dea acordul, pentru ca reprezentanții UE și premierul Canadei, Justin Trudeau, să poată semna CETA pe 27 octombrie, la Bruxelles.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.1598 secunde