Israelul are, în premieră, ambasador la NATO

158
Israelul are, în premieră, ambasador la NATO - israelareinpremiera-1474376683.jpg

Articole recomandate

Ambasadorul Israelului la Uniunea Europeană va fi de acum și ambasador la NATO, o premieră pentru această țară care nu a avut reprezentare diplomatică pe lângă Alianța Nord-Atlantică, a transmis misiunea Israelului la UE. 


Deschiderea acestei misiuni diplomatice la sediul NATO de la Bruxelles a fost anunțată în iunie. Este una dintre urmările normalizării relațiilor dintre Israel și Turcia, oficializată în urmă cu trei luni, după șase ani de tensiuni. Turcia, care este unul dintre pilonii NATO, s-a opus până acum prezenței acestei misiuni diplomatice. 


În cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc, vineri, la sediul Alianței Nord-Atlantice, Aharon Leshno-Yaar a fost "primul ambasador israelian care și-a prezentat scrisorile de acreditare secretarului general al NATO", Jens Stoltenberg, se arată într-un comunicat al misiunii Israelului la UE, conform AFP. 


Cei doi au discutat despre "formularea unui nou Plan de Acțiune comun între Israel și Alianță", se subliniază în document, Israelul insistând asupra faptului că "împăr-tășește valorile care stau la baza NATO și se consideră un membru al familiei transatlantice". 


Născut la Tel Aviv, în 1955, Aharon Leshno-Yaar a fost numit de puțin timp ambasador la UE, după ce anterior a ocupat un post în Divizia de organizații internaționale a Ministerului israelian al Afacerilor Externe. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5218 secunde