BPJ a decis:

Concurs Adrian Manole, prima propunere a PD-L Constanța pentru europarlamentare

644

Articole de la același autor

Membrii Biroului Permanent Județean al PD-L Constanța s-au reunit aseară într-o ședință, eveniment în cadrul căruia au discutat despre propunerile organizației constănțene pentru alegerile europarlamentare din iunie. Astfel, conform explicațiilor liderului Organizației Județene a PD-L Constanța, senatorul Mircea Banias, la ședința de aseară au fost făcute patru propuneri. Una dintre acestea a constat în solicitarea Organizației PD-L Galați de a-l susține, pentru o nouă candidatură pentru Parlamentul European, pe Constantin Dumitriu, actual deputat european. Celelalte trei propuneri îi privesc pe Adrian Manole, europarlamentar de Constanța, pe fostul senator Dorel Onaca și pe Mihai Petre. Așa cum a ținut să menționeze președintele pedeliștilor tomitani, "cele patru propuneri au fost supuse la vot". În acest sens, membrii BPJ l-au creditat pe Adrian Manole cu 24 de voturi, pe Onaca cu 16, în timp ce Constantin Dumitriu și Mihai Petre au numărat fiecare câte 9 voturi. Prin urmare, europarlamentarul Adrian Manole este, se pare, democrat-liberalul care se bucură de cea mai mare susținere a colegilor săi. De altfel, președintele Banias a și declarat: "Domnul Manole are toată susținerea Organizației". Mai mult decât atât, comentând o informație apărută pe site-ul Realitatea TV și care îl indica pe Manole ca fiind candidatul PD-L pe poziția șapte pentru scrutinul din iunie, Mircea Banias a specificat: "Sper ca Manole să rămână pe locul șapte, este totuși un loc foarte bun, un loc eligibil".
De menționat este că rezultatul votului de la ședința BPJ de aseară va fi transmis în cursul zilei de azi, la centru.
Reamintim că Adrian Manole a înlocuit-o în forul legislativ al Uniunii Europene pe Roberta Anastase, după ce aceasta a devenit, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008, deputat în Parlamentul României.
Așa cum reiese din informațiile vehiculate în presa centrală în ultimele zile, spre deosebire de primele alegeri pentru PE care au avut loc în România, anul acesta candidații se dovedesc cu mult mai interesați, unul dintre motive fiind, se pare, indemnizația viitorilor deputați europeni, care va ajunge la 7.000 de euro brut, ceea ce înseamnă peste 4.000 de euro în mână, lunar. Pe lângă indemnizație, însă, europarlamentarii vor primi și o diurnă de 296 de euro. Această sumă va fi primită doar dacă aceștia vor semna condica de prezență și dacă, de asemenea, vor vota cel puțin jumătate din proiectele discutate.
Nu în ultimul rând, reprezentanții cetățenilor europeni în PE au dreptul la încă 4.000 de euro pe lună pentru deschiderea unor birouri de europarlamentar. Transportul deputaților europeni este gratuit, fiind decontat de statul din care provine fiecare europarlamentar în parte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9119 secunde