Barack Obama anunță numirea unui american de origine coreeană pentru șefia Băncii Mondiale

199
Barack Obama anunță numirea unui american de origine coreeană pentru șefia Băncii Mondiale - bancamondiala-1332518674.jpg
Președintele Barack Obama a anunțat, astăzi, la Casa Albă, numirea lui Jim Yong Kim, un american de origine coreeană, în prezent președintele prestigioasei Universități Dartmouth, drept candidat al SUA la președinția Băncii Mondiale (BM), informează Associated Press și Xinhua, citate de Agerpres.

Barack Obama a declarat că Jim Yong Kim, un medic de origine coreeană și pionier în tratamentul HIV, SIDA și al tuberculozei, are experiența necesară pe probleme de dezvoltare pentru a realiza misiunea instituției financiare în lupta împotriva sărăciei.

Liderul de la Casa Albă a fost însoțit la ceremonie de ministrul finanțelor, Timothy Geithner, și de secretarul de stat american, Hillary Clinton.

'Jim a petrecut mai mult de două decenii pentru a îmbunătăți condițiile în țările în curs de dezvoltare', a spus Obama. 'Banca Mondială este unul dintre cele mai puternice instrumente pe care le avem pentru a reduce sărăcia și pentru a ridica standardele de viață în întreaga lume, iar experiența personală a lui Jim și anii de experiență fac din el un candidat ideal pentru acest post', a adăugat liderul de la Casa Albă.

Actualul șef al Băncii Mondiale, Robert Zoellick, se va retrage din funcție în iunie, la încheierea mandatului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.83 secunde