Basel sau Geneva, gazda ediţiei din 2025 a concursului Eurovision

201
Basel sau Geneva, gazda ediţiei din 2025 a concursului Eurovision - eurovision-1721634774.jpg
Ediţia de anul viitor a competiţiei muzicale Eurovision va avea loc într-unul din oraşele Basel sau Geneva, a anunţat Compania elveţiană de radiodifuziune, potrivit DPA.

Oraşele Zurich şi Bern/Biel nu mai sunt luate în calcul, a spus compania.

Decizia preliminară a luat în calcul criterii precum săli de concert, conexiuni în domeniul transportului public, sustenabilitate, situaţia locurilor de cazare, concepte de securitate şi dispunere, precum şi susţinerea şi motivaţia per ansamblu manifestate de comunitatea oraşului respectiv.

Decizia finală privind oraşul-gazdă va fi luată la finalul lunii august. Costurile legate de găzduirea Eurovision vor urca la 30 de milioane de euro.

Potrivit unui sondaj publicat recent, o mică majoritate din populaţia Elveţiei are o părere negativă despre ediţia din 2025 a concursului muzical Eurovision.

Întrucât câştigătorul ediţiei de anul acesta a Eurovision, desfăşurată în oraşul suedez Malmö, a fost Nemo, reprezentantul Elveţiei, cu melodia „Code”, ediţia 2025 va fi găzduită de Elveţia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3778 secunde