Concurs Casa căpitanului Constantinescu, adăpost pentru câini

Undeva pitită între Strada Marc Aureliu (sau Marcus Aurelius, depinde pe cine crezi) și Mircea cel Bătrân, se află o străduță a cărei mărime este invers proporțională cu importanța istorică a personajului al cărui nume îl poartă: Dimitrie Cantemir.
Este uimitor că, dintre toate străzile Constanței, tocmai aceasta s-a găsit să poarte numele marelui domnitor moldovean, om de știință și istoric. Însă, pe cât de micuță este strada, ea este locuită de o populație numeroasă… de câini. Acești patrupezi își iau foarte în serios obligația auto-impusă de a păzi obiectivele din zonă de curiozitatea trecătorilor și, atunci când reușesc să se adune într-o haită de patru-cinci grivei, este o adevărată plăcere să te plimbi prin zonă.
O clădire care pare să fie un loc preferat de adunare a "consiliului suprem de apărare" ce reunește azorimea este o casă construită între 1898 și 1899 de către căpitanul C. Constantinescu. De remarcat faptul că, într-un exemplu demn de urmat de conviețuire etno-lingvistică, pisicile au intrare liberă în această clădire, alături de căței.
La etaj, spațiul este arondat, prin tradiție, porumbeilor, care, în semi-întunericul dintre pereți, par lilieci care stau în poziția greșită. Casa nu este ruinată, în sensul că pereții ei încă nu și-au consumat "divorțul", dar, în rest, aspectul ei nu poate fi caracterizat altfel decât dezolant. Orice urmă de ușă sau fereastră ține de un trecut ce pare a fi foarte îndepărtat, iar în interior numai vântul mai șterge praful din când în când.
Clădirea, în sine, nu este lipsită de farmec, deși proprietarul care a construit-o acum mai bine de 110 ani pare să o fi dorit, mai degrabă, trainică și impunătoare decât cochetă. Fiind destinată, de la început, unei duble funcții, comerciale și de locuit, casa este cu adevărat spațioasă. Ceea ce înseamnă că astăzi este mult loc rămas pentru depozitarea gunoiului în încăperile golite de orice urmă de atmosferă casnică.
Cu toate acestea, se pare că cei care înțeleg să-și lepede aici "surplusul" menajer se limitează la împrejurimile casei și la primii metri de la intrare. Dar, în felul acesta, gunoiul este așezat tocmai sub nasul trecătorilor, în afara unui morman ascuns în spatele casei, dar care poate fi admirat de pe strada Marc Aureliu.
Străduța cu pricina se află în partea istorică a orașului, și locuitorii Constanței nu pot fi decât bucuroși că o bună parte a turiștilor care vin să viziteze moștenirea tomitană sunt oameni în vârstă, care nu se dau jos din autocarele lor decât ca să intre într-un muzeu sau altul. Deci sunt slabe șanse ca ei să asiste la degradarea în direct a unor clădiri vechi de genul casei căpitanului Constantinescu.
Pe de altă parte, locuitorii Constanței sunt obișnuiți deja cu aceste monumente ale delăsării. Și, totuși, ar trebui să gândim pragmatic și să profităm de ce avem. Dacă tot nu am avut grijă de moștenirea noastră, măcar am putea dezvolta o industrie de filme horror locală. Platoul de filmare ar trebui să ne coste destul de puțin, pentru că decorurile le avem gata construite. Sau năruite - depinde cum privim problema.