Proiect de lege:

Ce spuneți de asta? ÎNCHISOARE PENTRU PROTESTATRII CARE ÎMPIEDICĂ EXERCITAREA PUTERII DE STAT

148
Ce spuneți de asta? ÎNCHISOARE PENTRU PROTESTATRII CARE ÎMPIEDICĂ EXERCITAREA PUTERII DE STAT - bucuresti8andreeaalexandru-1488526789.jpg

Articole recomandate

Partidul condus de Liviu Dragnea nu renunță la atacarea Codului Penal. PSD a depus la Senat un proiect de lege de completare a unui articol din Codului Penal prin care "întreprinderea de acțiuni" pentru "schimbarea ordinii constituționale sau împiedicarea exercitării puterii de stat" să se pedepdească cu închisoarea de la 3 luni la 6 ani, dar și interzicerea unor drepturi, scrie realitatea.net


Inițiativa îi aparține senatorului PSD, Tudor Ciuhodaru și a fost depusă la Senat pe 1 martie. Deși senatorul susține în expunerea de motive că proiectul este necesar întrucât europarlamentari de etnie maghiară au cerut autonomia Ținutului Secuiesc, iar democrația din România "nu poate merge până la nivelul la care, prin abordări extremiste, se atacă esența statului român", lipsa clară a unor prevederi poate duce și la pedepsirea protestelor împotriva acțiunilor Guvernului, care de altfel, este legitimat să emită Ordonanțe de Urgență, spre exemplu. 


Pe de altă parte, două articole din Constituție prevăd dreptul la libertatea de exprimare și dreptul la libertatea întrunirilor, dacă se desfășară pașnic, fără arme. Fapt ce ar face ca inițiativa lui Ciuhodaru să fie neconstituțională. Posibilitatea ca acest proiect de lege să sancționeze penal protestul a fost avansată pe Facebook și de Elena Calistru, președintele unui ONG care luptă pentru justiție și implicare civică. 


Joi seară, pe Facebook, deja circulau informații despre implicațiile acestui proiect de lege."Parlamentul nostru lucrează. Vă reamintesc că purtătorul de cuvânt al PSD povestea cum protestatarii au împiedicat activitatea guvernului. Deci mare atenție. A protesta ar putea deveni curând fapta penală", a scris și Elena Calistru, președinte Funky Citizens.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9913 secunde