Cel mai lung tunel de cale ferată din lume: 57 de km pe sub Alpi

231
Cel mai lung tunel de cale ferată din lume: 57 de km pe sub Alpi - tunel-1464782234.jpg

Articole recomandate

Cel mai lung tunel de cale ferată din lume, tunelul Gotthard, care apropie nordul de sudul Europei, a fost inaugurat miercuri, scrie Swissinfo.ch. Tunelul Gotthard este construit la o adâncime de 2,3 kilometri sub Alpi și se întinde pe o distanță de nu mai puțin de 57 de kilometri între localitățile Ertsfeld și Bodio din Elveția. El constă de fapt în două tunele, cu sens unic, pentru eliminarea oricărui risc de accidente.

Construcția tunelului de cale ferată a durat 17 ani. Costul proiectului a ajuns la 11 miliarde de euro și, conform The Guardian, se dorește a fi inclusiv un simbol al ruperii granițelor europene, în contextul unei crize de identitate tot mai puternice.

O călătorie între Zurich, capitala economică a Elveției și Milano va dura mai puțin de trei ore, comparativ cu patru ore cât durează în prezent.

La evenimentele de inaugurare a tunelului au fost prezenți cancelarul german Angela Merkel, premierul italian Matteo Renzi, cancelarul austriac Christian Kern și oficiali ai Comisiei Europene.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4901 secunde