China, amenințată de rachetele indienilor

363
China, amenințată de rachetele indienilor - india-1334838854.jpg
India a efectuat, ieri, primul test al unei noi rachete cu rază lungă de acțiune și cu o capacitate nucleară, care poate lovi

orice țintă situată pe teritoriul chinez, a anunțat Agenția însărcinată cu dezvoltarea tehnologiilor militare.

Racheta de tip Agni V, din clasa IRMB de rachete inter-mediare, cu raza de acțiune de până în 6.400 de kilometri, a fost lansată la ora locală 8.05 (5.35, ora României), de la o bază situată pe mare, în largul coastelor statului Orissa, în est.

"Anunț lansarea reușită a rachetei de tip Agni V, un eveniment istoric, care onorează țara noastră, în domeniul tehnologiei rachetelor", a declarat V. K. Saraswat, directorul Agenției însărcinate cu dezvoltarea tehnologiilor militare (DRDO), pentru postul de televiziune NDTV.

"Suntem, în prezent, o putere dotată fără de egal, între majoritatea țărilor din lume", a apreciat el.

DRDO spera să lanseze racheta încă de miercuri seară, însă operațiunea a fost amâ-nată, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Agenția a anunțat că a stabilit o fereastră de timp de trei zile în vederea efectuării tirului, de miercuri și până vineri.

Un test reușit ar reprezenta un avans major pen-tru cea de a treia putere economică din Asia, care s-a angajat într-un vast program de achiziții militare destinate modernizării armatei sale și care încearcă să își sporească mijloacele de apărare, în special față de China.

v v v

Această rachetă de 50 de tone și 17 metri înălțime ar trebui, în mod teoretic, să poată atinge ținte în China și în întreaga Asie, dar și în anumite țări din Europa, potrivit unor experți.

Doar China, Franța, Marea Britanie, Rusia și Statele Unite sunt dotate cu rachete balistice intercontinentale (ICBM), cu o rază de acțiune de peste 5.500 de kilometri. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3719 secunde