Concurs Consilierii locali au jucat ieri pe o carte nesigură în domeniul urbanistic

1386

Articole de la același autor

Peste 100 de proiecte de hotărâri au trecut de votul consilierilor în ședința de ieri care, în ciuda faptului că părea să fie una tensionată, nu a durat mai mult de o oră. În plus, votul s-a cam derulat "cu pistolul la tâmplă", Mazăre "amenințându-i" pe consilieri că este una dintre ultimele ședințe în care mai pot vota… PUZ-uri.

Ședința de consiliu local de ieri a debutat cu o altercație între primarul Radu Mazăre și consilierul PD-L Cătălin Filișan. Disputa a pornit în momentul în care Filișan a solicitat retragerea de pe ordinea de zi și amânarea pentru o ședință ulterioară a proiectului privind avizarea unor construcții în zona Parcului Tăbăcărie. Mai exact este vorba despre două blocuri de câte 24 de etaje și o extindere a actualului mall, cu o clădire de patru nivele. Proiectul era trecut pe ordinea de zi suplimentară, motiv pentru care a și solicitat Filișan amânarea pentru o altă ședință, consilierul PD-L menționând că el și colegii consilieri nu au avut timp să studieze documentația.

Scântei în coaliție
Acest lucru l-a iritat din cale afară pe Mazăre care, pe un ton foarte ridicat, și destul de agresiv, a început o adevărată ploaie de acuze la adresa pedeliștilor și liberalilor deopotrivă, acuzându-i pe toți de frânarea proiectelor, implicit a dezvoltării orașului.
"Eu cer consilierilor PSD să nu țină cont de propunerea dumneavoastră și să voteze pentru dezvoltarea orașului pentru orice tip de investiție. Că numai prostii ați făcut cu frânele astea.
Înainte de a lua asemenea decizii în cadrul Consiliului Local mergeți și consultați-vă cu șefii dumneavoastră. Că eu am impresia că faceți așa de capul dumneavoastră, fără vreo permisiune politică. Nu veniți să ne dați nouă lecții aici pentru că habar nu aveți cum se conduce orașul", l-a certat Mazăre pe Filișan.
Au votat împotriva acestui proiect doar Filișan și liberalul Victor Manea.
După câteva minute bune timp în care numai vocea primarului a răsunat în restaurantul Mamaia, unde a avut loc ședința, s-a așternut liniștea. A fost retras totuși un proiect de pe ordinea de zi, dar un altul, cu a cărui retragere a fost de acord și primarul.
Votul a venit apoi pe bandă rulantă, asta și după ce Mazăre i-a avertizat pe consilierii locali că o ordonanță "tâmpită" dată de guvernul li-beral în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului va intra în vigoare la începutul lunii martie și va restricționa avizarea construcțiilor.

***
"Nu ne opunem la proiecte pentru dezvoltarea Constanței, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să respectăm legea. Cătălin Filișan are susținerea partidului mai ales că e avocat și cunoaște foarte bine legile, inclusiv pe cele care guvernează organizarea și funcționarea consiliului local. N-a făcut decât să ceară o amânare să studieze documentația ce le fusese înaintată cu o seară înainte", a declarat, în replică, la revolta lui Mazăre de ieri, liderul PD-L Constanța, senatorul Mircea Banias.

***
Ordonanța nr. 27/2008 dată de guvernul liberal a fost catalogată, ieri, de Mazăre drept "tâmpită" pe motiv că prevede o serie de condiții care ar întârzia investițiile în construcții. Mazăre a acuzat faptul că, potrivit respectivei ordonanțe, ar trebui ca pentru PUZ-ul unei construcții de peste 10 nivele, beneficiarul să aștepte câțiva ani, la fel și pentru mansardarea unei locuințe.
Data pentru intrarea în vigoare a ordonanței a fost amânată pentru începutul lunii martie.
În cotidianul nostru de mâine vom reveni cu mai multe informații referitoare la prevederile acestei ordonanțe.

***
Cele 2 blocuri turn a câte 24 de nivele care au aprins ieri coaliția ar urma să fie construite pe actuala parcare a mall-ului constănțean (intersecția Lăpușneanu cu Soveja), iar fiecare dintre cele două ar urma să beneficieze de câte 300 de locuri de parcare, aferente deopotrivă și mall-ului, dacă luăm de bună asigurarea dată de primarul Mazăre.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0714 secunde