Consiliul Europei cere țărilor membre mai multă siguranță pentru jurnaliști

137
Consiliul Europei cere țărilor membre mai multă siguranță pentru jurnaliști - 1304421574presa-1683033750.jpg

Articole de la același autor

Consiliul Europei consideră că statele membre trebuie să elaboreze de urgenţă „planuri naţionale de acţiune pentru siguranţa jurnaliştilor”, care "se confruntă din ce în ce mai des cu presiuni nejustificate, intimidări, violenţe şi alte forme de ingerinţă în activitatea lor”, transmite EFE.


Într-o declaraţie cu prilejul Zilei Libertăţii Presei, secretarul general al organizaţiei, Marija Pejcinovic Buric, arată că, pentru a proteja democraţia, statele trebuie să creeze „un mediu propice în care mijloacele de comunicare în masă pluraliste şi independente să poată funcţiona şi să-şi joace rolul esenţial de observatori critici”.


Aceasta înseamnă să poată cere guvernelor şi altor actori să dea socoteală pentru acţiunile lor, ceea ce implică să fie libere să comunice informaţii, să alimenteze dezbaterea publică şi exprimarea ideilor şi opiniilor „fără teama de represalii”.


Secretarul general se referă la raportul anual publicat recent de Platforma pentru Siguranţa Jurnaliştilor şi Protecţia Jurnalismului, legată de Consiliul Europei, în care autorii constată deteriorarea libertăţii presei în unele ţări europene, în special în Rusia şi Belarus, care nu aparţin organizaţiei.


Pentru a face faţă acestei situaţii, acest organism paneuropean (46 de ţări membre), a cărui misiune este apărarea drepturilor omului şi a statului de drept, a elaborat o serie de instrumente şi doreşte ca ţările să dea prioritate punerii lor efective în aplicare.


Ziua de 3 mai a fost declarată Ziua mondială a libertăţii presei la 23 decembrie 1993 de către Adunarea Generală a ONU, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de a XXVI-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO din 1991. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7201 secunde