Constănțeanul Forminte și-a condus gimnastele spre aurul european

316

Articole de la același autor

După o pauză de patru ani, echipa feminină de gimnastică a României a reușit să devină iarăși campioană europeană. La Clermont - Ferrand, în Franța, constănțeanul Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului olimpic, și-a dus echipa spre aur, după ce în 2006, la Volos, România ocupase locul secund. În finalele pe aparate, româncele au cucerit alte patru medalii.

Finala, în care România s-a calificat de pe prima poziție, s-a disputat sâmbătă. Tricolorele au acumulat 181,525 puncte, devansând pe podium Rusia (179,475 puncte) și Franța (177,175 puncte). Echipa a fost alcătuită din Steliana Nistor, Sandra Izbașa, Gabriela Drăgoi și Ana-Maria Tămârjan. Nu a putut evolua Cerasela Pătrașcu, din pricina unei accidentări suferită joi, în sesiunea de calificări.
Pe aparate, România a acumulat 45,075 puncte la paralele, 46,450 puncte la bârnă, 45,950 la sol și 44,050 puncte la sărituri.
Ieri, s-au disputat finalele pe aparate, România evoluând la bârnă, cu Sandra Izbașa, care a luat argint, și Steliana Nistor, la sol (Izbașa - aur și Ana-Maria Tămârjan - bronz) și la paralele (Nistor - argint).
"Aceste cinci medalii sunt consecința firească a muncii noastre. Fetele au început să se maturizeze și asta s-a văzut în concurs, unul greu și echilibrat. Am demonstrat că alcătuim un grup adevărat. După aurul de la echipe, ca un mic premiu, le-am cumpărat fetelor înghețată și prăjituri", a declarat Nicolae Forminte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8126 secunde