Copiii salvați din peșteră își povestesc aventura. Sunt încă traumatizați

184
Copiii salvați din peșteră își povestesc aventura. Sunt încă traumatizați - copiiisalvati-1531319173.jpg
Cei 12 copii și antrenorul lor de fotbal care au fost salvați, într-un mod aproape miraculos, dintr-o peșteră inundată din nordul Thailandei vor trebui să treacă peste această traumă, însă drumul lor spre normalitate va fi lung și dificil.

Copiii au fost separați de familiile lor timp de două săptămâni, privați de lumină și hrană, iar timp de nouă zile nu au știut dacă vor fi găsiți vreodată. Mediul în care au rezistat atât de mult timp era la rândul lui generator de angoase: o apă tulbure, care i-a urmărit în tuneluri și care înconjura micul promontoriu pe care s-au refugiat, unde au fost descoperiți aproape miraculos de doi scafandri britanici.

Pentru moment, autoritățile thailandeze afirmă că tinerii au cu toții o sănătate mintală bună. După o experiență traumatizantă de această amploare, experții afirmă că în lunile care vor urma astfel de simptome vor fi cât se poate de obișnuite.

"După o astfel de încercare, să te afli în circumstanțe similare, să fii în întuneric, într-o cameră cu ușa închisă, să fii nevoit să faci un test la tomograf sau chiar să înoți, poate să retrezească trauma", afirmă Jennifer Wild de la Centrul de cercetări asupra anxietății și traumelor din Oxford, vorbind pentru Science Media Centre despre drama trăită de acești copii.

"Dacă după o lună unii dintre ei vor rămâne încă în stare de șoc, ei vor trebui să fie atent monitorizați din punct de vedere medical", a declarat Yongyud Wongpriromsarn, expert în sănătate mintală din cadrul Ministerului Sănătății din Thailanda. Într-adevăr, dincolo de pragul de o lună, în timpul căreia oamenii sunt bântuiți de experiența negativă prin care au trecut, apare riscul de stres posttraumatic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.1621 secunde