Criză de alimente și medicamente. Poporul, supus la măsuri dure

158
Criză de alimente și medicamente. Poporul, supus la măsuri dure - venezuelacrizaalimente-1468418663.jpg

Articole recomandate

Președintele Venezuelei Nicolas Maduro a anunțat o nouă inițiativă care își propune să combată crizele de alimente și medicamente, plasând aceste sectoare sub supravegherea armatei, relatează DPA.

"Producția de alimente și medicamen-te va fi supervizată de armată în cadrul unei operațiuni de mare amploare în cadrul războiului economic", a spus Maduro.

Inițiativa a putut fi autorizată în cadrul stării de urgență economică pe care a declarat-o la începutul anului, a spus președintele.

"Marea misiune de asigurare a aprovizionării" pune miniștri, afaceri și instituții de stat sub controlul ministrului apărării, generalul Vladimir Padrino.

În cadrul unui Consiliu al productivității economice, Padrino a spus că securitatea alimentară a Venezuelei este o problemă de securitate națională și că prin urmare este adecvat ca armata să preia controlul acestui domeniu.

Guvernul vrea să folosească "puțină disciplină" pentru a realiza o distribuție "echitabilă" a alimentelor, a adăugat el.

Anunțul survine după săptămâni de proteste, uneori violente, cauzate de criza alimentară din întreaga țară.

O scădere a prețurilor la petrol a lăsat economia Venezuelei într-o criză profundă, iar devalorizarea monedei și inflația galopantă au lipsit țara de importurile de alimente, medicamente și alte produse.

Duminică, Venezuela a deschis frontiera cu Columbia și mii de persoane au trecut granița pentru a cumpăra alimente și alte provizii, notează DPA.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4366 secunde