Cancelarul Angela Merkel:

"Datoria țărilor din zona euro nu va deveni comună atât timp cât voi trăi"

362
Cancelarul german Angela Merkel a respins din nou, în mod categoric, ideea emiterii de euroobligațiuni în contul datoriilor, afirmând că acestea nu vor exista atât timp cât va trăi ea, potrivit unor participanți la o reuniune a grupului parlamentar liberal (FDP).

"Vă dorim viață lungă", i-ar fi urat anumiți deputați FDP, partid care face parte din cadrul coaliției guvernamentale.

Niciunul dintre participanții întrebați de AFP în acest sens nu a fost în măsură să citeze afirmațiile exacte ale cancelarului, dar mai mulți dintre ei au declarat că Merkel a spus că datoria țărilor din zona euro nu va deveni comună "atât timp cât voi trăi".

Unii au dat asigurări că Merkel glumea în acel moment, deși cancelarul este prea puțin cunoscut pentru acest fel de afirmații.

Purtătorul de cuvânt al Cancelariei, Steffen Seibert, nu a dorit să comenteze.

Angela Merkel a refuzat deja, în mai multe rân-duri, crearea acestui instrument de punere în comun a datoriei de către europeni. Pe de altă parte, premierul francez Jean-Marc Ayrault a fost nevoit să recunoască, într-un interviu recent pentru săptămânalul german "Die Zeit", că un asemenea sistem "necesită o mai mare integrare politică, iar acest lucru va necesita, fără îndoială, mai mulți ani".

Cancelarul german a apreciat că aceste euroobligațiuni sunt contrare Constituției germane.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3185 secunde