Deputatul Eduard Martin și-a evaporat din declarația de avere terenuri, imobile și datorii de milioane de lei

1842

Articole de la același autor

Deși au termen până în luna iunie, jumătate dintre deputații constănțeni s-au grăbit încă de la finele anului trecut să completeze declarațiile de avere pentru 2007. Din cei 12 deputați aleși în circumscripția electorală Constanța, 5 dintre ei au deja postate pe site-ul Camerei declarațiile de avere pe anul ce tocmai s-a încheiat. La o simplă citire a celor scrise de demnitarii noștri în declarații, observăm că unora chiar le-a priit anul 2007.
Cel mai activ din punct de vedere financiar a fost deputatul PSD, Eduard Martin. Ultimele două declarații de avere sunt rupte parcă din filme total diferite. Dacă, în 2006, Martin era îngropat în datorii, în 2007, fiul fostului prefect a reușit
să-și rotunjească frumușel conturile, dar și să facă dispărute sute de mii de metri pătrați de teren intravilan în municipiul Constanța.
În primul rând, din declarația lui Martin din 2007 s-au evaporat peste 124.000 mp de teren de pe strada Spiru Haret, care apăreau în 2006. Nici măcar la capitolul înstrăinări deputatul nu mai menționează nimic despre acest teren. Aceeași soartă au avut-o și patru spații comerciale, care s-au pierdut și ele între cele două declarații de avere.
De asemenea, Eduard Martin a scăpat și de datorii. Dacă în 2006 el avea datorii de peste 5,5 milioane de lei, în declarația din 2007 nu mai figurează decât 200.000 lei. În rest, deputatul social-democrat și-a îmbogățit colecția de motociclete, ajungând la patru motoare, și a încasat dividende de 688.000 lei.
Un an bun a avut și deputatul PD-L, Stelian Duțu. Declarația sa de avere este neschimbată față de cea din 2006, însă valoarea acțiunilor deținute de el la SC Dobrogea a crescut considerabil. Dacă cele trei procente din acțiuni, pe care el le deține, valorau acum doi ani 75.000 lei, în 2007, au ajuns la 459.000 lei.
Averile celorlalți deputați, Dan Mocănescu, Gelil Eserghep și Alexandru Mazăre, care și-au reactualizat declarațiile, nu au suferit modificări majore. Doar ultimul dintre cei trei a făcut o investiție imobiliară și a cumpărat cu 50.000 euro un teren de 5000 mp în Costinești.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.5161 secunde