Distrugător american capabil să intercepteze rachete, în apropierea coastelor Coreei de Sud

135
Distrugător american capabil să intercepteze rachete, în apropierea coastelor Coreei de Sud - distrugator-1364908908.jpg
Statele Unite au poziționat în apropierea coastelor Coreei de Sud un distrugător capabil să intercepteze rachete, a anunțat Washingtonul, care vrea astfel să își sublinieze susținerea pentru Seul în fața amenințărilor Phenianului.

USS Fitzgerald, care tocmai a participat la manevre militare, a fost trimis în sud-vestul peninsulei în loc să se întoarcă în portul de staționare din Japonia, a anunțat un oficial american, sub acoperirea anonimatului.

Această decizie, o inițiativă "de prudență", permite oferirea "mai multor opțiuni în materie de apărarea antirachetă dacă acest lucru se va dovedi necesar", a adăugat sursa citată.

Anterior, Statele Unite au anunțat că au mobilizat avioane de vânătoare invizibile pe radar F-22 în cadrul manevrelor americano-sud-coreene care au loc în prezent ca în fiecare an, dar pe fondul unor tensiuni puternice, de această dată.

Două avioane F-22 Raptor au ajuns, duminică, în Coreea de Sud, pentru a participa la exercițiile anuale "Foal Eagle", care ar urma să se încheie la 30 aprilie.

Fortărețele zburătoare americane B-52 și bombardierul invizibil pe radar B-2 au efectuat, de asemenea, zboruri de antrenament deasupra Coreei de Sud în ultimele zile, declanșând nemulțumirea regimului de la Phenian.

Ministrul de Externe al Coreei de Sud, Yun Byung-se, urmează să aibă o întâlnire cu secretarul american de Stat John Kerry, la Washington, pentru a discuta despre tensiunile care s-au intensificat în peninsulă. Kerry va merge, de asemenea, în Asia, săptămâna viitoare, în special în Coreea de Sud.

Casa Albă a declarat că "retorica beli-coasă" a Phenianului nu este însoțită de nicio acțiune militară, "nici de o mobilizare la scară mare, nici de poziționarea forțelor".

Analiștii subliniază că ultimul val de amenințări nord-coreene, deși foarte vehemente, subliniază că Phenianul nu va reacționa decât în caz de atac militar comis de Seul sau Washington. Cum un atac militar american sau sud-coreean este puțin probabil, liderul nord-coreean Kim Jong-un dispune de o portiță de ieșire onorabilă, apreciază Stephen Haggard, expert în Coreea de Nord la Institutul Peterson din Washington.

Kim poate să se laude cu faptul că amenințările sale și inspecțiile efectuate în rândul trupelor "au fost încununate de succes deoarece nu a fost niciun atac, deși oricum acesta nu ar fi avut loc", declară analistul. "Regimul poate, prin urmare, să se prevaleze de succes și să se retragă ușor". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6134 secunde