FĂRĂ VIZE în Spațiul Schengen pentru cetățenii Republicii Moldova!

137
FĂRĂ VIZE în Spațiul Schengen pentru cetățenii Republicii Moldova! - schengen3221-1396517609.jpg

Articole recomandate

Parlamentul European și Consiliul au luat joi decizia finală privind includerea Republicii Moldova pe lista țărilor ai căror cetățeni nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Spațiul Schengen, începând cu 28 aprilie, informează CE.


Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, și viceministrul grec de Externe, Dimitris Kourkoulas, au semnat amendamentele la Regulamentul nr. 539/2001, prin care Republica Moldova este transferată pe lista țărilor ai căror cetățeni vor putea circula fără vize în Schengen, pentru o perioadă de 90 de zile.


La 27 februarie, Parlamentul European a aprobat aceste amendamente, iar la 14 martie Consiliul UE, în formatul miniștrilor pentru Transport, a aprobat propunerea Comisiei Europene de eliminare a vizelor pentru cetățenii R. Moldova.


Ultimul pas este publicarea deciziei în Jurnalul Oficial, care urmează să aibă loc la 8 aprilie, potrivit CE. Măsura va intra în vigoare la 20 de zile după publicare.


"Până la sfârșitul lunii, cetățenii moldoveni cu pașaport biometric nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Spațiul Schengen pentru perioade scurte de timp. Aceasta este o mare realizare și începutul unui nou capitol în relațiile noastre", a declarat comisarul pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström.


De eliminarea vizelor vor beneficia doar cetățenii moldoveni care dețin un pașaport biometric.


Pentru a obține un pașaport biometric, moldovenii trebuie să plătească 39 de euro și să aștepte 30 de zile. Dacă doresc să-l obțină în trei ore, prețul este de 127 de euro.


Ridicarea vizelor nu înseamnă că moldovenii vor putea intra în spațiul Schengen pentru a munci, ci doar în scopuri turistice, pentru o perioadă de 90 de zile.


Negocierile dintre UE și Republica Moldova pentru liberalizarea vizelor au început în iunie 2010, scrie Mediafax.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 4.7922 secunde