Franţa. Migranţi salvaţi în stare de hipotermie, după un naufragiu

133
Franţa. Migranţi salvaţi în stare de hipotermie, după un naufragiu - fs8glnxgaii0of-1680765029.jpg

Articole de la același autor

Peste 40 de migranţi, printre care trei copii salvaţi în stare de hipotermie, au fost salvaţi miercuri în Canalul Mânecii în timp ce încercau să ajungă în Anglia cu mici ambarcaţiuni, a anunţat prefectura maritimă a Canalului Mânecii şi Mării Nordului, relatează AFP.



În două operaţiuni succesive, autorităţile franceze au salvat şi readus la ţărm miercuri 28, respectiv 13 persoane, a detaliat prefectura maritimă într-un comunicat.

La primele ore ale dimineţii, o vedetă de patrulare a Marinei franceze a observat prezenţa unor naufragiaţi în apă lângă Boulogne-sur-Mer (Nord). Ulterior a trimis o ambarcaţiune rapidă şi a ridicat 28 de persoane la bord, toate salvate din apă.

Potrivit prefecturii maritime, patru dintre aceşti naufragiaţi, trei copii şi un adult, se aflau în stare de hipotermie. Ei au primit îngrijiri din partea serviciilor de salvare.

Puţin mai târziu, o navă a Marinei a venit în ajutorul unei alte ambarcaţiuni în dificultate şi a recuperat 13 persoane.





Sursa foto: Préfecture maritime Manche et mer du Nord/twitter.com


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4256 secunde