Iranul, favorabil unor negocieri privind dosarul nuclear pentru a ridica toate sancţiunile
Articole recomandate
Pericol uriaș în Slănic Prahova: O stradă s-a surpat și sute de oameni riscă să rămână fără locuințe
25 Aprilie 2024
Raportul Departamentului de Stat al SUA pe 2023: Spitalele, poliția și vămile din România, afectate de corupție
24 Aprilie 2024
Eveniment fericit în familia Simion. Liderul AUR a devenit tătic
24 Aprilie 2024
Noul preşedinte iranian Ebrahim Raisi a declarat că este în favoarea unor negocieri pentru salvarea acordului internaţional privind programul nuclear iranian, negocieri întrerupte de la alegerea sa în iunie, dacă „obiectivul final este ridicarea tuturor sancţiunilor opresive”, relatează agenţia AFP, consultată de Agerpres.
„Nu avem încredere în promisiunile guvernului american”, care s-a retras din acest acord sub preşedinţia lui Donald Trump, dar acum vrea să revină la el sub conducerea lui Joe Biden, a adăugat noul preşedinte iranian în discursul său video preînregistrat difuzat la Adunarea Generală a ONU.
Discuţiile indirecte de la Viena între iranieni şi americani purtate prin intermediul celorlalţi semnatari (Germania, Franţa, Regatul Unit, China şi Rusia) ai acordului din 2015 menit să împiedice Teheranul să se doteze cu bombă atomică au făcut posibile progrese importante în primăvară.
Succesorul miliardarului republican la Casa Albă, democratul Joe Biden, a promis că va reveni la acord dacă Teheranul îşi va reînnoi angajamentele. El a reiterat această poziţie la ONU.
Negocierile vizează să definească ce sancţiuni trebuie să ridice Washingtonul şi cum poate înceta Iranul progresele sale în domeniul nuclear.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 22 Septembrie 2021
Luni, 20 Septembrie 2021
Vineri, 17 Septembrie 2021
Sâmbătă, 04 Septembrie 2021
Vineri, 03 Septembrie 2021
Sâmbătă, 28 August 2021
Miercuri, 25 August 2021
Luni, 23 August 2021
Vineri, 30 Iulie 2021