Guvernele României și Ungariei împărtășesc interes comun în dezvoltarea infrastructurii de transport est-vest, spune Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu omologul maghiar, Viktor Orban.
"Discuție productivă la București cu premierul Viktor Orban despre prioritățile viitoarei președinții maghiare a Consiliului UE. Guvernele noastre împărtășesc un interes comun în dezvoltarea infrastructurii de transport est-vest”, scrie pe platforma X Marcel Ciolacu.
Cei doi premieri s-au întâlnit, miercuri, la Palatul Victoria.
Orban se află în România pentru a participa la o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende Strategice a UE, la Palatul Cotroceni, la care mai participă președintele Consiliului European, Charles Michel, precum și premierii Belgiei și Croației, Alexander De Croo și Andrej Plenković.