Martin Schulz - purtătorul de cuvânt al S&D pentru negocierile privind președintele viitoarei CE

290
Martin Schulz - purtătorul de cuvânt al S&D pentru negocierile privind președintele viitoarei CE - martinschulz-1401873188.jpg

Articole recomandate

Membrii grupului europarlamentar Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D) l-au desemnat pe Martin Schulz drept purtător de cuvânt al S&D pentru desemnarea viitorului președinte al Comisiei Europene, relevă un comunicat de presă.


"La propunerea mea și cu aprobarea celor 27 de șefi de delegații naționale, grupul nostru l-a numit pe Martin Schulz drept purtător de cuvânt pentru negocierile privind președintele viitoarei Comisii Europene. Deși insistăm ca Jean-Claude Juncker (candidatul Partidului Popular European la președinția viitoarei CE, n.r.) ar trebui să primească mandatul pentru a încerca să obțină o majoritate în Parlamentul European, este evident că discuțiile despre președintele viitoarei Comisii trebuie să se concentreze în primul rând pe conținut și nu pe persoane sau posturi'', a declarat președintele în exercițiu al grupului S&D, austriacul Hannes Swoboda.


Acesta a precizat că grupul S&D își va alege în data de 18 iunie președintele pentru perioada 2014-2019, scrie Agerpres.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6752 secunde