Se poate și mai rău!

Concurs Ministerul de Interne bulgar are de două ori mai mulți angajați decât cel român

388

Articole recomandate

Șeful comisiei parlamentare pentru securitate internă și ordine publică din Bulgaria, Mincio Spasov, a declarat sâmbătă că Ministerul bulgar de Interne are prea mulți angajați, arătând că numărul acestora este de două ori mai mare decât cel al instituției simi-lare din România, transmite FOCUS.
La o dezbatere organizată în orașul Varna, Spasov a fost întrebat dacă cei 63.000 de angajați ai Ministerului bulgar de Interne nu sunt cumva prea mulți. Spasov a răspuns arătând că angajații Ministerului bulgar de Interne sunt de trei ori mai mulți decât în Cehia și de două ori mai mulți decât în România. El a adăugat că 32.000 dintre acești 63.000 de angajați sunt polițiști, iar restul lucrează în administrație.
Bulgaria are o populație de circa șapte milioane de locuitori, în timp ce populația României este de aproape trei ori mai mare.
Spasov, membru al Mișcării Naționale pentru Stabilitate și Prosperitate (formațiune de centru a fostului rege al Bulgariei Simeon al II-lea), a spus că partidul său își menține poziția că trebuie reduse 55% din posturile din administrație pentru a fi posibilă o creștere cu 50% a salariilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0994 secunde