NASA: Rămășițele satelitului căzut ieri ar putea să nu fie găsite niciodată

2566
NASA: Rămășițele satelitului căzut ieri ar putea să nu fie găsite niciodată - uars-1316945964.jpg
Agenția spațială americană (NASA) a anunțat că este posibil ca rămășițele Upper Atmosphere Research Satellite (UARS), căzut ieri pe Pământ, să fi ajuns în Oceanul Pacific, dar cel mai probabil nu se va ști niciodată cu exactitate locul și momentul prăbușirii.
Satelitul NASA de șase tone a căzut pe Pământ, în noaptea de vineri spre sâmbătă, arzând în atmosfera terestră, dar lăsând probabil o tonă de deșeuri într-o zonă necunoscută.
După 20 de ani în care a fost pe orbită, UARS a căzut pe Pământ ieri, între 03.23 și 05.09 GMT (06.23 - 08.09 ora României).
În căderea sa, UARS ar fi trecut de deasupra coastei de est a Africii în dreptul Oceanului Indian, apoi al Pacificului, deasupra nordului Canadei, apoi peste partea de nord a Atlanticului îndreptându-se către vestul Africii.
"Pentru că nu știm care a fost exact punctul de reintrare în atmosferă, nu știm nici unde ar putea fi rămășițele", a spus Nicholas Johnson, specialist în deșeuri spațiale la Johnson Space Center, al NASA, din Houston. "S-ar putea să nu știm niciodată", a mai spus acesta.
Până în prezent, nu este cunoscut vreun caz de accidentare a unei persoane din cauza deșeurilor căzute din spațiu și nici nu au fost vreodată distrugeri majore. NASA a estimat că șansele ca cineva oriunde pe Pământ să fie rănit în urma căderii deșeurilor spațiale sunt de 1 la 3.200, în timp ce probabilitatea ca un om să fie lovit este de 1 la 22 de bilioane, dat fiind că pe Glob trăiesc 7 miliarde de oameni.
UARS este cel mai mare satelit NASA care a căzut pe Terra în ultimele trei decenii, după căderea satelitului Skylab în vestul Australiei în 1979. Potrivit experților în deșeuri orbitale, obiecte cu o talie comparabilă celor desprinse din UARS vor cădea pe Terra de acum înainte o dată pe an, informează Mediafax.ro.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5747 secunde