Concurs O vioară Stradivarius a fost găsită de polițiști într-o casă din Constanța

3126

Articole de la același autor

O vioară Stradivarius, veche de aproape 300 de ani, a fost descoperită de polițiști, ieri dimineață, în casa unor constănțeni. Instrumentul a fost găsit în urma unei percheziții, după ce oamenii legii au aflat că un tânăr de 25 de ani vrea să vândă o vioară Stradivarius cu 10.000 de euro.
Cum un astfel de instrument este o veritabilă avere, costând, cel puțin, 500.000 de euro, polițiștii din Constanța au pornit pe urmele vânzătorului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța, comisarul șef Adrian Burcea, în urma unei informații, cadre ale Inspecto-ratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța și un procuror de la Parchetul Tribunalului Constanța, au făcut, în noaptea de miercuri spre joi, o descindere într-o locuință a unor persoane, situată în zona Piața Ovidiu, descoperind o vioară Stradivarius, despre care sunt informații că ar fi fost furată din Belgia.
În urma percheziției, vioara, căreia îi lipsesc corzile, a fost găsită, înfășurată într-o pânză albă, și ascunsă pe mobila din casă.
În interiorul ei sunt inscripțio-nate numele "Antonio Stradivarius Cremoneses 1721", iar alăturat există o mică ștampilă "A+S".
De asemenea, reiese că aceasta a fost fabricată în Germania. Potrivit anchetatorilor, există indicii că vioara ar fi fost furată din Belgia și introdusă ilegal în țară.
Luat la întrebări, tânărul în casa căruia s-a găsit vioara a spus că el a primit-o în schimbul salariului după ce a lucrat la o familie care nu a avut cu ce să-l plătească.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector Radu Croitoru, a declarat că vioara va fi trimisă la București, pentru a fi expertizată de un specialist, care va spune dacă este vorba despre un original sau o copie.
Anchetatorii spun însă că, din primele verificări, instrumentul ar fi original confecționat în Germania, în anul 1721. În lume mai sunt șapte viori de acest gen, iar prețul uneia depășește două milioane de dolari.
Cercetările sunt continuate, doi tineri de 20 și 25 de ani fiind anchetați de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru a se stabili dacă ei fac parte dintr-o rețea de contrabandiști de obiecte de patrimoniu.
Antonio Stradivarius s-a născut în anul 1644, iar întreaga sa activitate și-a desfășurat-o în orașul Cremona, producând peste 1.100 de viori, chitare sau violoncele. În jur de 600 dintre acestea mai există încă și astăzi. Cel mai mare preț plătit vreodată pentru o vioară Stradivarius a fost de 2.032.000 de dolari, în 2005.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7664 secunde