Olandez răpit și drogat de o bandă condusă de un român. 1,5 milioane de euro pentru eliberarea sa!

182
Olandez răpit și drogat de o bandă condusă de un român. 1,5 milioane  de euro pentru eliberarea sa! - olandezsechestratdeunroman-1499173431.jpg

Articole recomandate

Un olandez care locuia în nord-estul Spaniei a fost sechestrat timp de 11 zile și drogat de o bandă condusă de un român, care a cerut familiei victimei o răscumpărare de 1,5 milioane de euro, relatează Le Parisien.

Bărbatul, care locuia în stațiunea balneară catalană Lloret de Mar, a fost răpit pe 12 iunie de infractorii est-europeni, deghizați în polițiști, se arată în comunicatul Poliției Regionale.

Răpitorii și-au așteptat victima în apropiere de locuința acesteia, au lovit-o, au legat-o la ochi și au băgat-o în portbagajul unei mașini, sub amenințarea armei, conform celor povestite de olandez.

Apoi, ei au sunat-o pe soția victimei și i-au cerut 1,5 milioane de euro pentru eliberare.

În cele 11 zile în care a fost sechestrat, olandezul a fost în permanență sedat. Medicamentele i-au fost administrate de presupusul lider al grupării, un român care a studiat Medicina la Madrid.

Alertată de familie, poliția a identificat rapid rău-făcătorii și locul unde era ținut ostaticul - la Casarrubios del Monte, la aproximativ 50 kilometri sud-est de Madrid.

Soția ostaticului a stabilit să le dea răpitorilor banii ceruți pe 22 iunie, în parcarea unui hotel de pe marginea unei autostrăzi.

Cu câteva ore înainte, însă, polițiștii au dat asaltul și l-au eliberat pe olandez. Patru persoane au fost arestate în cursul operațiunii, iar a cincea a doua zi, în urma unor percheziții.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9253 secunde