PD-L Constanța își menține propunerile pentru 23 din cele 25 de șefii ale deconcentratelor care îi revin

1109

Articole de la același autor

Spre deosebire de partenerii de coaliție social-democrați, care au început deja să facă schimbările la șefia deconcen-tratelor, instalându-și astfel oamenii în funcții, democrat-liberalii constănțeni sunt încă în stand-by. Concret, până la intrarea în vigoare a Legii care aduce modificări Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pedeliștii își mențin, potrivit declarațiilor lui Mircea Banias, propunerile de până acum.
Cu toate acestea, lista pentru cei propuși să ocupe funcțiile de conducere a suferit mici modificări, în sensul în care, dacă la șefia Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă s-a aflat, până în prezent, Emilia Murineanu, postul său va fi preluat, conform preciză-rilor liderului PD-L Constanța, de Romulus Mincă. În plus, nici propunerea pentru conducerea Oficiului de Mobilizarea Economiei și Pregătirea Terito-riului pentru Apărare nu a rămas în picioare, dar nu pentru că pedeliștii constănțeni s-ar fi răzgândit în ceea ce privește susținerea lui Gheorghe Șuțu, ci pentru că, așa cum a declarat președintele Organizației PD-L Constanța, "acesta nu întrunește condițiile, este și pensionar, fapt pentru care conducerea instituției va rămâne cea din prezent".
Cât privește șefia celorlalte deconcentrate, propunerile PD-L Constanța au rămas aceleași. În sensul acesta, reamintim aici câteva dintre cele 25 de propuneri ale PD-L Constanța pentru funcțiile de conducere ale instituțiilor din subordinea Guvernului: Agenția de Protecție a Mediului - Senol Zevri, Oficiul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Adrian Sponte, Inspectoratul Teritorial de Muncă - Florian Constantin.

Propunerea lui Moinescu, sub semnul întrebării
Referitor la Inspectoratul de Stat în Construcții, cele două propuneri au fost Gigi Chiru (regional) și Dumitru Moi-nescu (județean). În ceea ce-l privește pe acesta din urmă, trimis în judecată pentru favorizarea infractorului, președintele PD-L a explicat că urmează să poarte o discuție cu el, tocmai pentru a analiza dacă rămâne sau nu una dintre propuneri: "Trebuie să discut cu Moinescu, trebuie să auzim și opinia dumnealui, să vedem ce implicații sunt. Sincer, mi-e greu să spun acum", a explicat ieri senatorul Mircea Banias.
Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor Legii Statutului funcționarilor publici, aprobată marți de Camera Deputaților, numirile la șefia deconcentratelor vor fi, oficial, de ordin politic, fapt care va estompa o serie din controversele care se iscă în jurul numirilor, la fiecare nouă guvernare.
Ceea ce urmează să se în-tâmple este, așa cum a explicat Banias, ca pedeliștii tomitani să solicite miniștrilor de resort să înceapă numirile în teritoriu la șefia deconcentratelor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8633 secunde