Poliția franceză a desființat o nouă tabără de romi

225
Poliția franceză a desființat o nouă tabără de romi - franta-1346159109.jpg
Poliția franceză a derulat, ieri, o nouă operațiune de expulzare a circa 100 de romi dintr-o tabără unde se instalaseră de câteva luni, la periferia orașului Lyon, potrivit unor activiști și unei surse oficiale, transmite AFP.

Poliția franceză desființase deja, luni dimineață, o tabără ocupată de peste 70 de romi la Evry, în regiunea pariziană, oraș condus până în iunie de ministrul de Interne Manuel Valls.

Operațiunea de expulzare de ieri, care a avut loc pe un teren privat la Saint-Priest, are la bază o decizie a justiției, conform prefecturii, care a precizat că pe acel teren se aflau 121 de persoane - 74 de adulți și 47 de minori.

Potrivit lui Gilberte Renard, militantă a unui colectiv de sprijin al copiilor persoanelor evacuate din locuințele ocupate ilegal și membră a Ligii pentru Drepturile Omului (LDH), la fața locului au avut loc controale de identitate, iar numeroase mașini de poliție au fost oprite la marginile vastului teren.

Gilberte Renard a precizat că aceste familii care numără "numeroși copii și nou-născuți" s-au regrupat pe acest teren de câteva luni, după ce au fost deja expulzate din diferite alte locuri.

Mai multe tabere de romi au fost evacuate în ultimele săptămâni de poliție în Franța, provocând proteste ale reprezentanților romilor, ale unor diverse asociații și ale unei părți a stângii.

Guvernul socialist a anunțat totodată, săptă-mâna trecută, continuarea operațiunilor de desființare a taberelor ilegale atunci când sunt decise de justiție sau "pentru a pune capăt unei situații de pericol sau risc sanitar imediat". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3137 secunde