Popularitatea cancelarului Angela Merkel a scăzut cu peste zece procente în urma atacurilor din Germania

90
Popularitatea cancelarului Angela Merkel a scăzut cu peste zece procente în urma atacurilor din Germania - angelamerkel-1470327441.jpg

Articole recomandate

Sprijinul public pentru politicile cancelarului Angela Merkel a scăzut cu 12 procente în luna august, relevă un sondaj efectuat după o serie de atacuri violente care au zguduit Germania, relatează joi DPA citată de Agerpres.

Popularitatea lui Merkel a scăzut la un minim în ultimele șase luni în august, până la 47%, față de 59 la sută în iulie, potrivit unui sondaj al Deutschlandtrend, efectuat lunar pentru postul public ARD.

O serie de atacuri violente care s-au produs luna trecută într-o singură săptămână au ridicat întrebări privind politica Angelei Merkel de deschidere față de refugiați. Trei dintre cele patru atacuri au fost comise de solicitanți de azil și două dintre ele au fost revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic.

Merkel și-a apărat politicile sale privind azilul săptămâna trecută, în cadrul conferinței de presă anuale, insistând că a avut dreptate să permită unui număr de sute de mii de migranți și refugiați să intre în țară anul trecut.

Sondajul, efectuat pe un eșantion reprezentativ de 1.003 persoane în perioada 1-2 august, a arătat și o creștere a popularității șefului guvernului regional din Bavaria, Horst Seehofer, care a criticat-o în mod repetat pe Merkel pentru faptul că a promis refugiu celor fugiți din zone de conflict.

Popularitatea lui Merkel a mai scăzut o dată în acest an pe fondul preocupărilor privind infractorii din rândul solicitanților de azil, dar apoi a crescut din nou spectaculos după votul din referendumul britanic pentru părăsirea UE din iunie și tentativa de lovitură de stat din Turcia de luna trecută.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3658 secunde