Concurs Profesorii ar putea intra în grevă de săptămâna viitoare

290

Articole de la același autor

Guvernul a adoptat, ieri, prin ordonanță de urgență, amânarea creșterii salariilor profesorilor, până la 1 aprilie, în așteptarea unei legi a salarizării bugetarilor. În consecință, profesorii amenință că vor intra în grevă generală de săptămâna viitoare, în școli începând, deja, strângerea de semnături pentru demararea protestului.
Sindicaliștii din învățământ au anunțat, în urma deciziei guvernului, că, săptămâna viitoare vor trece la proteste care vor culmina cu greva generală, a anunțat liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Aurel Cornea.
"Prin această decizie democrația e aruncată la coș, instituțiile fundamentale ale statului de drept, Parlamentul, Curtea Constituțională, Președinția, nu au nicio valoare pentru guvernul Tăriceanu. Mai mult, din calculele noastre, nici procentul de 6% din PIB nu a fost alocat decât pe hârtie. În aceste condiții, vom lua poziție și vom reacționa dur", a spus Aurel Cornea.
Liderul FSLI a mai spus că în această săptămână se va întâlni cu reprezentanți ai profesorilor din toată țara și, în funcție și de reacțiile celorlalte partide politice, PD-L și PSD, vor trece la proteste. "Programul acestora nu a fost stabilit, dar, cel mai probabil săptămâna viitoare vom organiza pichete și grevă de avertisment, iar dacă nu se iau măsuri vom trece la greva generală", a preconizat Cornea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7167 secunde