Concurs Profesorii au mutat greva după alegeri

280

Articole de la același autor

Un comunicat sosit pe adresa redacției ne face cunoscut faptul că la nivelul liderilor federațiilor sindicale reprezentative din învățământ s-a ajuns la concluzia că greva generală programată pentru marți, 18 noiembrie, trebuie amânată întrucât "există riscul major să i se dea o conotație politică, având în vedere faptul că partidele politice sunt în plină campanie electorală".
De asemenea, din discuția cu prof. Mihai Contanu, vicepreședintele SLSIP filiala Constanța, am reținut că s-au primit toate asigurările că Legea 221, cea cu privire la mărirea salariilor cu 50%, va fi aplicată odată cu instalarea noului guvern și chiar de la 1 noiembrie.
Un sondaj realizat în rândul liderilor de sindicat din unitățile constănțene ne-a relevat faptul că și așa majoritatea corpului profesoral era scindat în două tabere încă de la greva de avertisment. Unii considerau că această grevă nu este decât o manipulare politică, iar ceilalți considerau că acești colegi se folosesc tacit, în final, de rezultatul protestelor, fără a renunța, în schimb, la tăierea orelor.
În speranță că și cea de-a doua OUG care prevedea creșteri salariale de 28% de la 1 martie va fi declarată neconstituțională, sindicaliștii amenință, însă, că vor intra în grevă generală dacă, după alegeri, nu se va trece la aplicarea legii de majorare cu 50% a salariilor cadrelor didactice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8022 secunde