Protest împotriva măsurilor de austeritate, în Slovenia

176
Mai multe zeci de mii de persoane au manifestat, sâmbătă, în capitala Sloveniei, Ljubljana, împotriva politicii de austeritate a guvernului conservator condus de Janez Jansa, protestul fiind organizat de principalele sindicate, transmit agențiile AFP și EFE. 


Protestatarii, care potrivit organizatorilor au numărat peste 30.000 de persoane venite din toate părțile țării, s-au adunat în centrul orașului cu pancarte pe care se putea citi lozinci precum "Vrem să trăim, nu să supraviețuim", "Politica de austeritate = recesiune", "Ia-mi totul pentru ca economia să înflorească", "Slovenia, cea mai competitivă în corupție", "Sfârșitul crizei = Sfârșitul capitalismului" sau "Guvernul își pierde capul și Slovenia tinerețea".

Această manifestație, care s-a desfășurat calm timp de două ore, a fost precedată, săptămâna trecută, de mai multe proteste similare împotriva austerității în Spania, Portugalia, Italia și Grecia. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4723 secunde