Proteste la Madrid / Mii de spanioli au ieșit în stradă opunându-se vizitei Papei Benedict al XVI-lea
Articole recomandate
Alegeri parlamentare în Franța. Prezență record la vot
30 Iunie 2024
Destinații de vacanță preferate de turiștii români în Turcia și Grecia devastate de incendii
30 Iunie 2024
ANPC a amendat Aeroportul Internaţional Henri Coandă pentru defecțiuni la sistemul de ventilaţie
30 Iunie 2024
Doliu în teatrul românesc. A murit o mare actriță
30 Iunie 2024
Mii de spanioli au ieșit în stradă, aseară, protestând împotriva venirii Papei Benedict al XVI-lea la Madrid, costurile vizitei oficiale a Papei ridicându-se la 50 de milioane de euro. Suma exorbitantă e revoltătoare, în contextul problemelor economice cu care se confruntă statul spaniol, informează Mediafax.
Mii de susținători ai laicității au manifestat la Madrid împotriva vizitei Papei Benedict al XVI-lea, despărțiți de cordoane de poliție de un grup numeros de pelerini catolici care strigau "Trăiască Papa" sau se rugau.
Membrii celor două grupuri, despărțiți de importante efective de poliție, s-au insultat reciproc în piața Puerta del Sol, aflată în centrul capitalei spaniole, iar în momentul în care poliția a reținut un manifestant a avut loc o scurtă confruntare.
Sute de pelerini care participă la Zilele Mondiale ale Tineretului și care îl așteaptă astăzi pe Papa Benedict al XVI-lea i-au întâmpinat pe manifestanți strigând "Trăiască Papa" sau "Acesta este tineretul Papei", cântând și rugându-se.
Protestatarii au răspuns scandând, în unele ocazii, "Pederaștilor, atenție la copii" sau "Papa este un nazist".

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 18 August 2011
Joi, 18 August 2011
Sâmbătă, 08 Mai 2010
Vineri, 15 Octombrie 2010
Marţi, 26 Ianuarie 2010
Miercuri, 02 Decembrie 2009