Putin: Rusia va ataca Ucraina în justiție dacă aceasta nu își va achita datoria

130
1
Putin: Rusia va ataca Ucraina în justiție dacă aceasta nu își va achita datoria - vladimirputin-1449680206.jpg

Articole recomandate

Președintele rus Vladimir Putin i-a ordonat miercuri guvernului său să atace Ucraina pe calea justiției internaționale în cazul în care Kievul nu-și va achita luna aceasta datoria de trei miliarde de dolari, după cum a fost prevăzut, plată pe care Ucraina refuză să o efectueze în actualele condiții, informează Agerpres.ro.

'Foarte bine, sesizați justiția', a declarat Putin în cadrul consiliului de miniștri, în timpul căruia ministrul său de finanțe, Anton Siluanov, a vorbit despre impasul actual privind creditul acordat de Moscova, în 2013, regimului prorus al lui Viktor Ianukovici.

Achitarea datoriei ar trebui să se facă până la 20 decembrie, însă Ucraina cere ca Moscova să șteargă o parte din ea, cum a obținut din partea creditorilor privați (bănci, fonduri). În timpul summitului G20 din noiembrie (Antalya), Putin s-a declarat gata să prelungească rambursarea datoriei cu trei ani de zile, cu condiția unor garanții din partea țărilor occidentale.

Siluanov a precizat, pentru agențiile de presă ruse, că în virtutea normelor internaționale, după ce data limită de 20 decembrie va fi depășită, Ucraina va dispune de alte zece zile pentru a plăti, înainte ca Rusia să poată sesiza Curtea de Arbitraj Internațional.

'Am impresia că nu vor plăti, pentru că sunt niște escroci. Iar partenerii noștri occidentali, în loc să ne ajute, ne pun piedici' să nu ne putem recupera banii, a declarat, la rândul său, premierul rus Dmitri Medvedev.

Marți, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat că 'nu vor exista alte propuneri din partea Rusiei' și a estimat că Ucraina se va afla în default asupra datoriei publice.

Autoritățile ucrainene estimează că nu este vorba de o datorie suverană (de la stat la stat), ci comercială, contractată printr-o operațiune pe piețele financiare. Prin urmare, ele doresc ca în legătură cu aceasta să fie aplicat acordul obținut cu creditorii săi privați, care au acceptat o ștergere cu 20%.

Marți, Fondul Monetar Internațional (FMI) a decis să nu declare Ucraina în încetare de plăți dacă nu-și va plăti datoria către Rusia. Conform aceleiași hotărâri, Ucraina va avea în continuare acces la credite, chiar dacă nu poate onora plata datoriilor scadente. Moscova a denunțat imediat această decizie.

Comentează știrea

adevar
10 decembrie 2015
adevar

Si de Romania daca se poate.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8985 secunde