Rusia: Proteste la Moscova și în alte două orașe față de restricțiile de internet

146
Rusia: Proteste la Moscova și în alte două orașe față de restricțiile de internet - d1tgnyvwoamz6ob-1552228910.jpg

Articole recomandate

Mii de persoane au ieșit în stradă duminică în Moscova , dar și în alte două orașe din Rusia pentru a protesta față de restricțiile stricte de internet, în unul dintre cele mai mari proteste din capitala rusă din ultimii ani, relatează Reuters.


Deputații au adoptat luna trecută o lege care prevede un control mai mare asupra internetului, despre care spune ei, previne amestecul străinilor în afacerile interne ale Rusiei. Unele dintre trusturile de presă de Rusia au legat aceste restricții de o "cortină de fier" online, iar criticii spun că aceste restricții pot fi folosite pentru a înăbuși disidenții.


Oamenii s-au adunat pe o stradă din Moscova, au ținut discursuri pe o scenă și au scandat sloganuri precum "jos mâinile de pe internet" și "nu izolării, încetați spargerea internetului rus".
Protestul a adunat apoximativ 15.300 de persoane, potrivit unui ONG, însă poliția spune că numărul protetatarilor este de 6.500.


"Dacă nu facem nimic, lucrurile se vor înrăutăți. Autoritățile își vor urma calea până când nu va mai fi cale de întoarcere", a spus Dmitri, un protestatar în vârstă de 28 de ani.


Activiștii opoziției ruse au scris pe Twitter că poliția a reținut 15 persoane la protestul din Mscova, confiscându-le bannerele. Poliția nu a anunțat încă dacă ar fi reținut pe cineva.
Proteste au mai fost și în Sankt Petersburg și Voronej.


Rusia a încercat în ultimii ani să reducă libertățile pe internet blocând accesul pe anumite site-uri și pe serviciile de mesagerie precum Telegram.


Această lege face parte din campania oficialilor de a crește suveranitatea Rusiei asupra segmentului de internet.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3454 secunde