Serviciul de Investigare a Fraudelor anchetează cazul Bingo Crystal

798

Articole de la același autor

Firma Bingo Crystal SRL a intrat în atenția Serviciului de Investigare a Fraudelor, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Polițiștii din București și Constanța, însoțiți de comisari din cadrul Gărzii Financiare Centrale și Gărzii Financiare Constanța, au descins pe data de 8.07.2008, la sediul sălii de joc.

Marea sfidare
Oamenii legii au constatat că aceasta a continuat să funcționeze, cu toate că în ședința din 19 mai 2008, la solicitarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța, Comisia de autorizare a jocurilor de noroc i-a anulat licența.
Din procesul verbal încheiat în timpul controlului rezultă că, în ciuda deciziei comisiei, Bingo Crystal SRL a organizat, în continuare, jocuri de noroc, realizând venituri de 563.678,3 lei în perioada 5 iunie – 7 iulie 2008.
Conform informațiilor primite din cadrul Finanțelor Publice constănțene, Serviciului de Investigare a Fraudelor a început urmărirea penală. Culmea este că în timpul controlului și după plecarea polițiștilor din București, sala de joc a continuat să funcționeze, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și totul ar fi în regulă.

În balanța legii
Dacă Bingo Crystal SRL își permite să organizeze jocuri de noroc, fără licență, chiar de față cu polițiștii și comisarii Gărzii Financiare aflați în control, ce rost mai au legea și Comisia de autorizare a jocurilor de noroc?
Cercetările în cadrul acțiunii de urmărire penală pot dura o lună, un an sau un deceniu, după cum o demonstrează atâtea și atâtea exemple. Apoi, dacă se constată existența vreunei infracțiuni, cazul va ajunge în justiție, unde ar putea să facă o carieră de câțiva ani. În toată această perioadă, sala de joc poate funcționa doar pentru că așa vor organizatorii, pentru că nicio instituție nu-i poate opri?
Situația este de-a dreptul scandaloasă. Ea ne arată că, deși au la dispoziție numeroase legi, instituțiile statului se dovedesc neputincioase când este vorba să închidă afaceri de zeci si sute de miliarde de lei vechi, care au intrat în coliziune cu legea. Autoritățile statului sunt foarte vigilente și extrem de ferme când vine vorba de babele și moșnegii care vând zarzavaturile din grădină, la margine de drum. Pentru micii precupeți există și legea, și forța care să le închidă tarabele, să le confiște marfa și să le mai ardă și o amendă.

Dincolo de aparențe
Scandalul Bingo Crystal a prins ceva vechime. În toată această perioadă, reacția structurilor Ministerului de Finanțe a semănat mai curând cu o mângâiere pe creștet. De ce? Aceasta este întrebarea la care vor încerca să afle răspunsul și alte instituții ale statului român.
Cazul se anunță, de pe acum, extrem de interesant prin ramificațiile sale. Cei ce au început să-l investigheze bănuiesc că hora este mult mai largă decât pare la prima vedere.

Gaură neagră a jocurilor de noroc
Potrivit datelor de bilanț înregistrate la Ministerul Finanțelor Publice, firma Bingo Crystal a lucrat numai pe minus de la înființare și până azi. Astfel, ea a înregistrat o pierdere netă de 368.782 lei, în 2006, și de 744.718 lei, în 2007. Mai mult, la finele anului trecut, societatea înregistra datorii de 1.290.900 lei (adică 12.909.000.000 lei vechi), din care 550.081 lei trebuiau plătiți într-o perioadă de până la un an, iar 740.819 lei, într-o perioadă de peste un an.
La finele lui 2007, societatea înregistrase restanțe de 21.237 lei la bugetul asigurărilor sociale, plus impozite și taxe neplătite la termenul stabilit, la bugetul de stat, în valoare de 46.144 lei.
La 31 decembrie 2007, nivelul pierderilor plus cel al datoriilor societăți depășea cu mult capital social subscris și vărsat, de 50.000 lei, plus activele societății.

Un deznodământul previzibil
O asemenea situație economico-financiară nu poate fi încurajatoare nici pentru creditori, nici pentru bugetele statului. Deznodământul este previzibil, căci s-au mai văzut multe asemenea cazuri. Dar asta este problema patronilor și a creditorilor, cărora nu trebuie să le plângem noi de milă. Din punct de vedere al interesului public este important ca Bingo Crystal să respecte legea, să organizeze jocuri de noroc numai în baza unei licențe și să-și achite obligațiile către bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale, iar dacă nu o face, să intervină instituțiile statului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8292 secunde