Sorin Oprescu va face sâmbătă noapte albă la Stadionul Național Arena

1295
Sorin Oprescu va face sâmbătă noapte albă la Stadionul Național Arena - national-1312533615.jpg

Articole recomandate

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, îi invită sâmbătă pe bucureșteni, începând cu ora 17.00, să viziteze Stadionul Național Arena și spune că va sta alături de aceștia toată noaptea, atât timp cât vor fi cetățeni interesați să vadă cum arată noua construcție, informează Realitatea.net.

"O să poată vizita tot ceea ce doresc, inclusiv vestiarele. Se va aprinde, bineînțeles, și lumina și o să am grijă să nu le lipsească nici sucul", a declarat Sorin Oprescu.

Potrivit directorului PMB, Bogdan Hreabcă, lucrările la partea interioară a stadionului vor fi finalizate chiar în cursul zilei de vineri, singura parte de anvergură care urmează să mai fie realizată fiind parcarea supraterană.

Edilul Sorin Oprescu a mai declarat că cel mai probabil stadionul Național Arena va fi inaugurat la meciul cu Franța, din 6 septembrie, din preliminariile Campionatului European 2012, urmând ca mai apoi să se desfășoare încă două evenimente, fie culturale, fie sportive, pentru ca arena națională să îndeplinească cerințele pentru organizarea finalei Europa League de anul viitor.

Primarul a mai spus că, până când Consiliul General al Municipiului București (CGMB) va adopta hotârârea prin care se va organiza licitația pentru managementul stadionului, primăria se va ocupa de acesta. "Primăria are toată capacitatea, dar nu poate să managerieze stadionul", a mai declarat Oprescu.

Lucrările la stadion au început în toamna lui 2007. Construit după modelul arenei din Frankfurt, stadionul se va numi Național Arena și va avea 55.000 de locuri.

Stadionul va fi inaugurat la 6 septembrie, cu meciul de fotbal România-Franța, iar în 2012 va găzdui finala UEFA Europa League.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 05 August 2011
Stire din Actual : Iulia Timoșenko a fost arestată
Pagina a fost generata in 1.547 secunde