Scandal în PSD

Stancă întoarce armele împotriva echipei Mazăre

1107

Articole de la același autor

Organizația județeană a PSD Constanța este măcinată de un nou scandal. Reprezentantul vechii gărzi a partidului, secretarul executiv Petre Stancă, a fost mazilit din PSD de echipa lui Mazăre pe motiv că "a umblat cu șopârleli".
Pericolul pentru Nicușor&Co este că acest scandal ar putea scoate la lumină foarte multe nereguli, care au fost acoperite până acum între taberele din partid. Stancă pare dispus să nu mai ascundă ilegalitățile echipei Mazăre din fruntea administrației județene.

Președintele PSD Constanța, Radu Mazăre, a motivat ieri excluderea din partid a secretarului executiv Petre Stancă, reproșându-i că a băgat intrigi printre colegii de partid.
"Domnul Stancă este un tip conflictual. Nu a făcut decât să bage șopârle, să șușotească, să spună ceva în spate și să vorbească altceva în față. Lucrurile astea au deranjat pe zi ce trecere fiecare membru de partid, fiecare primar de care s-a ocupat, fiecare consilier coleg de-al lui.
S-a ajuns la o situație în care toată lumea, de comun acord, a spus că nu se mai poate continua cu tipul acesta de relație. Șopârlelile astea comuniste nu îmi plac", a declarat Radu Mazăre.
Liderul pesedist a spus chiar că Stancă seamănă cu Băsescu. "Eu îl asemăn cu Băsescu. Îi place tot timpul să fie în scandal și să pună râcă între unul și altul".

De la Nicu i se trage
În realitate, lui Stancă i se trage de la relația tensionată pe care o are cu președintele CJC Constanța, Nicușor Constan-tinescu. Mazăre l-a acuzat că, în calitate de vicepreședinte al CJC, nu a respectat decizia politică a partidului și a
votat împotriva unui proiect de hotărâre propus și susținut de PSD. "A încălcat hotărârea partidului și a votat împotrivă. Consilierii partidului au votat ceva, Stancă a votat altceva", a mai adăugat liderul PSD.
Potrivit conducerii social-democrate, pe lângă calitatea de membru PSD, Petre Stancă va pierde și fotoliul de vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța și se vor face demersuri pentru a-i fi luat și mandatul de consilier județean.

"Îi era teamă lui Constantinescu că nu îi votam ilegalitățile"
De partea cealaltă, Stancă îi acuză pe liderii PSD că "habar nu au de statut și nu respectă nicio lege". "Ăștia sunt în stare de orice. Și oricum, excluderea mea nu e nicio tragedie, decât să lucrez cu unul ca Nicușor Constantinescu", a replicat fostul pesedist.
Mai mult, el susține că a încercat să facă un bine "echipei Mazăre" când a votat negativ proiectul de hotărâre propus de Constantinescu.
"Îi era teamă lui Constantinescu că nu îi votam ilegalitățile. Situația a
fost cu totul altfel. În ședința aceea s-a propus să reabilităm căminele culturale. Eu le-am spus că sunt de acord, dar să dăm banii direct primăriilor să facă asta și nu prin SRL-ul CJC. Mai fuseseră vreo două controale ale Curții de Conturi și au găsit totul varză la SRL, multe nereguli. Eu am vrut să le fac un bine proștilor,
dar ei au înțeles cu totul altfel. Ce să le fac dacă sunt nesătui", a declarat Stancă.
Totodată, el acuză con-ducerea PSD că face presiuni asupra primari-
lor și angajaților CJC, membri în Consiliul Județean al partidului, să voteze excluderea lui din formațiune. "M-au sunat și azi(n.r. - vineri) primari, prieteni din Consiliul Ju-dețean, care m-au întrebat cum să voteze.
I-am sfătuit să se ducă la ședință și să voteze. Trebuie să voteze oamenii pentru că altfel își pierd serviciul, iar primarilor nu le mai dă Nicușor bani. Nu are rost să piardă și ei. Vom vedea când vor veni alegerile locale ce vor face", a mai declarat Stancă.
Petre Stancă a contestat excluderea sa la conducerea centrală a PSD. Liderii partidului vor lua în discuție cazul său în ședința biroului permanent de luni.

Gelu Dae spune că excluderea lui Stancă este nestatutară
Deși Petre Stancă a fost exclus din PSD în cadrul unei ședințe a organizației municipale, președintele filialei, Gelu Dae, susține că decizia este una nestatutară și reclamă că s-a luat în lipsa sa. "Nu am fost prezent la ședință. Însă, părerea mea este că nu s-a respectat statutul când a fost exclus domnul Petre Stancă. I se aduc acolo niște acuze, ele trebuia discutate și doar cu acordul scris al Consiliului Național al PSD se putea vota excluderea lui din partid", a declarat Gelu Dae.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9343 secunde