Studiu. Măștile sanitare uzate ar putea fi folosite în asfaltarea drumurilor

504
Studiu. Măștile sanitare uzate ar putea fi folosite în asfaltarea drumurilor - digi-1614507889.jpg

Articole recomandate

Oamenii de știință au găsit o modalitate de a reduce impactul măștilor de unică folosință asupra mediului, prin utilizarea lor în asfaltarea drumurilor. Se estimează că 6,8 miliarde de măști de unică folosință sunt folosite în întreaga lume în fiecare zi în timpul pandemiei, scrie euronews.com citat de Digi24.


Potrivit unui studiu realizat la Universitatea tehnologică din Melbourne, măștile care ajung să fie transformate în deșeuri sau să polueze oceanele ar putea fi reciclate. Astfel, până la trei milioane de măști ar putea fi utilizate prin încorporarea lor în materialele de construcție necesare pentru asfaltarea unui kilometru de drum cu două benzi de circulație. Astfel, ar putea fi reciclate în mod inteligent până la 93 de tone de deșeuri. Cercetarea este prima de acest gen, care a cercetat potențialul de utilizare a măștilor chirurgicale de unică folosință în construcții civile.


Autorul cercetării, Mohammad Saberian, spune că acest studiu inițial a analizat cât de fezabilă este reciclarea măștilor de unică folosință în construcția de drumuri și că acest lucru oferă beneficii reale. Din punct de vedere tehnic, drumurile sunt formate din mai multe straturi, iar măștile sanitare, mărunțite, ar putea fi utilizate într-unul dintre ele. S-a constatat că un amestec de 1% măști sanitare și 99% moloz de construcție prelucrat ar fi un amestec optim, care asigură un strat durabil pentru drumuri, îndeplinind toate cerințele din punct de vedere tehnic. Conform cercetărilor, construcția, renovarea și demolarea reprezintă aproximativ jumătate din deșeurile produse anual la nivel mondial. Așadar, utilizarea unor materiale reziduale din construcții pentru a produce agregat pentru drumuri ar putea contribui, de asemenea, la reducerea cantității de deșeuri care să ajungă la depozite. În timp ce măștile folosite pentru experiment erau neutilizate, alte cercetări au investigat metode eficiente pentru dezinfectarea și sterilizarea măștilor uzate. S-a constatat că 99,9% din viruși pot fi distruși după ce măștile sunt pulverizate cu o soluție antiseptică înainte de iradierea cu microunde.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6356 secunde