Tabără de romi, evacuată de poliția din Lille

189
Tabără de romi, evacuată de poliția din Lille - tigani-1374751007.jpg

Articole recomandate

O sută de polițiști francezi au mutat, ieri dimineața, aproximativ 20 de rulote dintr-o tabără de romi situată în sudul orașului Lille, relatează Le Figaro, în pagina electronică. "Rulotele erau instalate la ieșirea taberei, noi le-am regrupat la intrare", a anunțat comandantul Olivier Mannier, de la poliția din Lille, anunțând "executarea parțială a unei ordonanțe de evacuare", citat de lefigaro.fr.

Operațiunea a început în jurul orei locale 06.00 (07.00, ora României), a precizat Mannier.

"Tabăra se află pe un teren pentru construcții și trebuie să se facă loc pentru materialele necesare șantierului", a adăugat el.

Executarea completă a ordonanței de evacuare a acestei tabere de romi depinde de proprietarul terenului, a explicat comandantul.

De aproape doi ani, aproximativ 750 de romi români și bulgari s-au instalat pe acest teren situat în apropierea comisariatului central din Lille, pe strada Marquillies, în sudul orașului. Aproximativ 2.600 de romi sunt instalați în aproximativ 40 de tabere în regiunea orașului Lille.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 26 Iulie 2013
Stire din Actual : Panică la Fukushima
Pagina a fost generata in 0.3392 secunde