Un puternic virus informatic a contaminat computerele, în Ucraina

81
Un puternic virus informatic a contaminat computerele, în Ucraina - hackerlaptop-1394378932.jpg

Articole recomandate

Un virus informatic foarte puternic a infiltrat calculatoarele în Ucraina, unde au fost înregistrate 22 de cazuri din 2013, anul în care a început criza politică din această țară, potrivit unui raport al organismului BAE Systems, specializat în spionaj cibernetic, relatează AFP.


Virusul respectiv, denumit Snake, este "una dintre amenințările cele mai sofisticate și mai persistente pe care le-am analizat", explică BAE Systems într-un raport publicat vineri la Londra.


Apărut în 2006, acest virus pare să fi fost răspândit mai agresiv din 2013, potrivit aceleiași surse: din 56 de cazuri repertorizate din 2010 în lumea întreagă, 44 au fost înregistrate anul trecut.


Operatorii acestui virus acționează în cursul săptămânii și în principal după un fus orar corespunzător Moscovei, constată BAE Systems.


Grație Snake, ei pot "avea acces la toate sistemele informatice pe care le-au infiltrat", adaugă raportul acestui organism. "Capacitatea (acestui virus) de a hiberna, rămânând inactiv timp de mai multe zile, îi face activitatea extrem de complexă" .


Potrivit Financial Times, virusul s-a infiltrat în special în sisteme informatice ale Guvernului de la Kiev și în importante organizații ucrainene, scrie realitatea.net.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 08 Martie 2014
Stire din Actual : Manifestație prorusă la Donețk
Pagina a fost generata in 0.4049 secunde