Concurs Un șut rusesc în fund, un pas înainte pentru UE

Reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, dedicată Georgiei s-a încheiat cu recunoașterea faptului că UE se confruntă cu cea mai profundă criză din ultimii 18 ani, în relația sa cu Rusia și că această relație se află într-un moment de răscruce. Pornind de la această constatare, consiliul a luat două decizii importante din punct de vedere economic: amânarea negocierii noului parteneriat dintre UE și Rusia, până la retragerea trupelor rusești pe pozițiile deținute înainte de 6 august 2008, și dezvoltarea cooperării în regiunea Mării Negre, mai ales cu Georgia.
Unii dintre cei ce au urmărit evoluția acestei crize se așteptau ca UE să-și reconsidere radical poziția față de Rusia, mai ales din punct de vedere economic. Nu s-a întâmplat așa.

Un joc murdar
Puțini sunt cei ce nu recunosc faptul că esența crizei georgiene este una pur economică: controlul rutelor petroliere. Georgia este singura cale de tranzit a țițeiului din Azerbaidjan spre Marea Neagră. Alături de oleoductul ce leagă Caspica de Mediterana, prin Ceyhan, această variantă reprezintă o amenințare pentru Federația Rusă. Moscova vrea să-și păstreze statutul de principal furnizor de țiței al UE și să-și extindă influența în domeniul energetic, iar Georgia reprezintă o amenințare pentru proiectele sale. Drept urmare, Rusia a jucat murdar, încercând să rezolve o problemă de concurență economică prin forța armelor.
Poate de aceea, înainte de reuniunea consiliului, Polonia și țările baltice au cerut o reacție dură față de Rusia, care să meargă până la impunerea embargoului economic.

Soluția imposibilă
O asemenea decizie ar fi pedepsit Rusia, dar ar fi fost o lovitură chiar mai puternică pentru însăși comunitatea europeană. Datele statistice arată că, în anul 2007, Uniunea Europeană a făcut importuri de 1.425 miliarde euro și că bunuri în valoare de 143,88 miliarde euro au provenit din Rusia. Cu o pondere de 10,1% din total, Federația Rusă este cel de al treilea mare exportator de mărfuri în UE, după China (231,51 miliarde euro) și SUA (181,10 miliarde euro).
În 2007, comunitatea celor 27 de țări europene a exportat mărfuri în valoare totală de 1.239,85 miliarde euro, iar 7,2% dintre acestea (89,10 miliarde euro) au mers în Rusia.
Dacă aceste date despre comerțul general vorbesc despre interdependența strânsă dintre economiile celor doi parteneri, cele privind importurile energetice demonstrează că UE este în mare măsură dependentă de Rusia. În 2007, comunitatea europeană a importat combustibili minerali și lubrifianți în valoare de 331,52 miliarde euro, iar cea mai mare cantitate - 28,44% (94,29 miliarde euro) - a provenit din Rusia.

Condamnați să colaboreze
Este limpede faptul că Uniunii Europene nu-i era la îndemână soluția embargoului. Ar fi însemnat să-și taie singură craca de sub picioare. Renunțarea la țițeiul rusesc ar duce automat la scumpirea importurilor energetice, la îngreunarea aprovizionării cu carburanți. Omenirea trece deja printr-o criză energetică de mari proporții; nu este nevoie ca UE să pună și ea paie pe foc. Pe de altă parte, comunitatea europeană nu își poate permite să piardă o piață importantă pentru produsele sale. Zeci de mii de unități economice și milioane de locuri de muncă depind într-o măsură mai mare sau mai mică de exporturile către Rusia. În plus, în federația de la răsărit, s-au făcut numeroase investiții europene. Existența lor depinde de buna funcționare a relației economice dintre Rusia și UE. Ele ar fi victime sigure dacă s-ar recurge la politica de blocaj.
Într-un cuvânt, comunitatea europeană este "condamnată" să dezvolte relațiile economice cu Rusia. Desigur, se poate burzului din când în când la partenerul său și mai poate amâna aplicarea unor măsuri, care sunt în avantajul Rusiei, dar în niciun caz nu poate rupe relația cu ea.

Spre revoluția energetică
UE urmărește de multă vreme să-și reducă dependența de Rusia. De aproape două decenii se străduiește să ajungă la resursele de țiței de la Marea Caspică, dar s-a lovit de Rusia, care a demonstrat că este gata să-și apere interesele economice cu arma în mână. Desigur, UE nu trebuie să cedeze și, cum-necum, trebuie să-și deschidă cale prin Georgia spre bogățiile Azerbaidjanului.
Pe de altă parte, UE trebuie să-și reducă dependența de hidrocarburi în general. Criza georgiană o obligă să intensifice programele privind sursele de energie regenerabilă, să recurgă pe scară mai largă la energia nucleară, să redescopere cărbunele, să stimuleze tehnologiile ce economisesc energia, să dea atenție mai mare cercetărilor și experimentelor privind automobilul electric, automobilul hibrid și automobilul cu hidrogen, să reconsidere transportul feroviar și cel pe
apă, ca alternativă la cel rutier. Dacă se va produce o revoluție pe tărâm energetic, șutul primit în fund de la Rusia, ar putea fi un pas înainte nu doar pentru UE, ci și pentru omenire, în general.