Marți,
23 noiembrie 2021, în intervalul orar 21:00-22:30 va avea loc, sub egida
Academiei Române, dezbaterea „The Politics of Making Vaccines“, organizată
online de Universitatea din Amsterdam, cu implicarea Institutului de
Antropologie „Francisc I. Rainer“ al Academiei. Evenimentul este prilejuit de
lansarea cărții Immunization and States.
The Politics of Making Vaccines, apărută recent la Editura Routledge din
Marea Britanie, sub coordonarea Stuart Blume (Universitatea din Amsterdam) și
Baptiste Baylac-Paouly (Universitatea din Lyon).
Evenimentul
va aduce în prim-plan teme de mare actualitate la nivel internațional, cum sunt
geopolitica vaccinării în contextul pandemiei de Covid-19, rolul statelor în
finanțarea cercetării și producției locale de vaccinuri, în diverse țări cu
tradiție cum este și România.
Academia
Română este reprezentată de cercetător dr. Valentin-Veron Toma, șeful
Compartimentului de Antropologie Culturală și Socială din Institutul de
Antropologie „Francisc I. Rainer“ al Academiei, care pe parcursul anului 2020 a
derulat un studiu de istorie a institutelor publice de vaccinare din România,
rezultatele cercetării sale constituind unul dintre capitolele cărții: „Translating Pasteur’s Vision in Eastern
Europe: The Role of the Cantacuzino Institute in Romanian Vaccination Policies
and Vaccine Production". Capitolul este dedicat producerii de
vaccinuri autohtone în cele două instituții create de profesorul Ion
Cantacuzino (1863-1934): Laboratorul de Medicină Experimentală (1901-1921) și Institutul
Cantacuzino (1921-2021). Între temele abordate în acest studiu se numără:
creșterea capacității de cercetare și dezvoltare pentru producerea de vaccinuri
românești; diminuarea capacității de producție după 1990 și încercările recente
de reluare a investițiilor publice la Institutul Cantacuzino după 2017. Este
pus în context social, politic și economic rolul statului în finanțarea cercetării științifice fundamentale și
aplicate în dezvoltarea de vaccinuri și este subliniată importanța finanțării
publice a producției autohtone de vaccinuri în perioada post-pandemică.
Dezbaterea
va fi moderată de prof. dr. Stuart Blume. Vor participa: prof. Ole
Olesen, Universitatea
din Copenhaga, director executiv al European Vaccine Initiative, Paulo
Gadelha, ex-președinte al Oswaldo Cruz Foundation din Rio de
Janeiro, Brazilia, prof. María-Isabel Porras, Universitatea din
Castilla-La Mancha, Spania și director al Health, History and Society Research Group,
cercetător Jan Hendriks, cercetător Vesna Trifunović, cadru
asociat la Institutul de Etnografie al Academiei Sârbe de Științe
și Arte, și cercetător dr. Valentin-Veron Toma, șeful Compartimentului de
Antropologie Culturală și Socială din Institutul de Antropologie „Francisc I.
Rainer“ al Academiei Române.
Evenimentul va avea loc pe platforma SPUI25 a
Universității din Amsterdam, la adresa:
https://spui25.nl/programma/the-politics-of-making-vaccines.
Persoanele interesate se pot înscrie pe site-ul evenimentului pentru a urmări
în direct dezbaterea prilejuită de lansarea cărții Immunization and States. The Politics of Making Vaccines.