Mărțișorul românesc, o tradiție pe cale de dispariție. Era un talisman magic de acum 8000 de ani

Mărțișorul este un simbol ancestral cu rădăcini în cultele fertilități de acum mii de ani, practicate pe teritoriul de astăzi al României. Vechii români au țesut în jurul lui o simbolistică aparte și era purtat într-un anume fel. Acestă știință magică a mărțișorului s-a pierdut de-a lungul timpului.

Mărțișorul este, astăzi, o reminiscență a unor simboluri tradiționale oferite cu ocazia zilei de 1 martie. Puțin cunoscut este faptul că, de fapt, mărțișorul și-a pierdut mare parte din simbolistica și menirea sa originală. În ziua de astăzi este fabricat din tot felul de materiale, sub diferite forme și se încearcă tot mai mult transformarea lui într-un accesoriu vestimentar, scrie adevarul.ro Mai succint, ceea ce se poartă astăzi drept mărțișor este mai degrabă o brățară sau o broșă, fără niciun fel de legătură cu simbolistica tradițională. Mărțișorul românesc tradițional era de fapt un talisman, încărcat cu puteri magice, purtat numai după un anumit ritual și doar o perioadă de timp. Rădăcinile adevăratului mărțișor pot fi căutate până în neolitic din spațiul carpato-danubiano-pontic, cu o vechime, spun unii etnografi, de aproximativ 8000 de ani. 

Un talisman puternic pentru protecția copiilor

În lumea satului românesc, așa cum era acum două sau trei secole în urmă, mărțișorul era un talisman puternic. Nu era obiect de podoabă și nici o formalitate, ci un simbol încărcat cu magie care putea să afecteze soarta unei persoane pentru tot restul anului. Mărțișorul se oferea la 1 martie, odată cu Anul Nou. Pentru că în lumea păgână și chiar medieval românească în care tradițiile vechi se împleteau cu cele creștine, Anul Nou începea odată cu renașterea naturii și cu lucrările agricole de primăvară. Atunci era cel mai potrivit de oferit mărțișorul. Acesta nu se purta în piept, ci legat la mână sau la gât. Erau de fapt două șnururi împletite, unul alb și unul roșu, cu o simbolistică precisă. Sfoara roşie simboliza vara cu fertilitatea şi belşugul iar cea albă, iarna.

Sforile albe și roșii care se împleteau erau legate și de superstițiile legate de fecunditate și fertilitate dar și de granița dintre frig-cald, îngheț-dezgheț, reprezentată de luna martie. Mărțișorul era purtat mai ales de copii și de fetele tinere, mai puțin de femeile căsătorite și bărbați. În Muntenia, Dobrogea, Moldova și Bucovina, la 1 martie, femeile legau, la gât sau la mână, copiilor un mărțișor. Adică un șnur împletit cu roșu și alb, de care era prinsă fie o monedă, fie un simbol păgând legat de fertilitate și fecudintate, o zeiță de lut sau o altă figurină. În acest fel copiii erau protejați de vrăji, deochi și alte rele.

„Moneda este prinsă cu un fir roşu sau cu un şnur împletit din fire de mătase roşii şi albe, sau dintr-un fir de arnici roşu şi unul din bumbac alb. Acest dar se numeşte, în Argeş şi Neamţ, mărţişor, în Dobrogea, mărţiguş, şi, în Prahova, marţ. Scopul fiind ca micuţii să aibă noroc peste an( în Dâmboviţa) sau să fie sănătoşi şi curaţi ca argintul odată cu venirea primăverii( în Mehedinţi, Teleorman şi Argeş), iar peste vară să nu-i apuce frigurile( în Mehedinţi).", precizează etnologul Romulus Antonescu în „Dicționar de Simboluri și Credințe Tradiționale Românești".

La rândul său, boierul-cărturar Iordache Golescu scria despre portul și importanța magică a mărțișorului în satele de la începutul secolului al XIX lea. „Mărţişorul este şi luna martie, dar şi o aţă împletită cu fir alb şi altul roşu care-l (iau) la gâtul, la mâinile copiilor, în luna martie, spre pază, spre depărtarea de orice boală, de deocheat, de fermecat", preciza Iordache Golescu. Mărțișorul, fiind considerat un obiect magic, cu o mare putere, nu era pus la mână sau la gât, oricum și oricând. De obice, mamele legau mărțișoarele la mâna copiilor înainte de răsăritul soarelui. În unele zone etnografice, mamele se fereau să nu fie văzute de gravide atunci când leagă mărțișorul la copil. Acest talisman era purtat de copii până pe 9 martie. În unele zone chiar și 12 zile.

După ce trecea și ziua de 9 martie, mamele dezlegau mărțișoarele de la gâtul sau mânuța copilului și pe atârnau de ramurile unui copac tânăr. „Dacă în acel an pomului îi merge bine şi dă rod bogat, în Neamţ, se crede că şi copilului îi va merge bine în viaţă. Copiii din Gorj şi Suceava îl ţin la gât până când văd un pom înflorit şi atunci îl lasă pe ramurile acelui pom, ca să fie sănătoşi şi frumoşi ca florile pomului. Alţi copii din Mehedinţi şi Gorj îl ţin până când înfloreşte porumbarul şi păducelul şi atunci mamele pun mărţişorul pe porumbar sau păducel, crezând că astfel copiii lor vor fi albi precum florile acestor plante. În Dobrogea, mărţişorul este ţinut până vin cocostârcii şi atunci îl aruncă după ei rostind: „Na-ţi negreţele/Şi dă-mi albeţele!", se precizează în „Dicționar de Simboluri și Credințe Tradiționale Românești".

Simbolul cu puteri magice care păstra frumusețea fetelor nemăritate

Nu doar copiii purtau aceste talismane magice ci și fetele nemăritate. Evident, cu un alt scop. Mărțișorul, un simbol al vechilor zeițe ale fertilității, trebuia să le sporească frumusețea și să le facă mai plăcute în fața flăcăilor. Ba chiar trebuia să le apere și de invidie sau vrăji de legare a căsniciei. „În zonele Arad, Gorj, Ialomița, Brăila și Dobrogea, există obiceiul ca mărțișorul să nu fie purtat doar de copii, ci și de fetele nemăritate și chiar de către nevestele tinere, ca să nu le ardă soarele și să li se păstreze pielea albă peste vară și iarnă", precizează Romulus Antonescu, în aceeași lucrare. „Cine poartă mărţişoare/Nu mai e pârlit de soare!”, descântau ritualic fetele din lumea satului românesc.