Parlamentul Rusiei va supune votului suspendarea participării ţării la Adunarea Parlamentară a OSCE

125
< 1 min citire
Parlamentul Rusiei va supune votului suspendarea participării ţării la Adunarea Parlamentară a OSCE - 1-1707903157.jpg
Parlamentul Rusiei va supune votului, pe 21 februarie, suspendarea participării ţării la Adunarea Parlamentară a OSCE, a anunţat preşedintele Dumei (camera inferioară a legislativului rus), Viaceslav Volodin, relatează agenţia Reuters.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) are 57 de membri, printre care Ucraina, SUA şi Rusia. De la invadarea Ucrainei de forţele ruse, activitatea organizaţiei a fost practic paralizată de folosirea de către Rusia a dreptului de veto pe care îl are fiecare ţară membră a OSCE.
Este timpul să spunem «La revedere» Adunării Parlamentare a OSCE. Organizaţia duce lipsă absolută de independenţă, este politizată şi dansează după cum cântă Washingtonul. Dar cel mai rău lucru în această situaţie este că şi noi plătim bani, noi suntem unul dintre cei mai mari plătitori", a spus Volodin într-o şedinţă a Dumei.
Cele două camere ale parlamentului rus, Duma şi Consiliului Federaţiei, vor vota simultan suspendarea participării Rusiei şi oprirea contribuţiei financiare a Moscovei la OSCE.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0706 secunde