Gigantul
american Google nu doar că a ales să păstreze platforma Waze separată de Google
Maps, dar o actualizează constant cu funcții noi și îmbunătățiri. Totuși, pe
măsură ce Waze evoluează, cerințele sale tehnice cresc, iar versiunile mai
vechi de Android sunt lăsate în urmă.
Waze, aplicația
de navigație deținută de Google, nu va mai funcţiona pe anumite telefoane cu
Android, iar utilizatorii vor pierde în curând accesul la actualizările
aplicației și, pe termen mediu, riscă să nu mai poată folosi serviciul.
Mai mulți
utilizatori au raportat că au început să primească notificări prin care sunt
avertizați că aplicația nu va mai funcționa pe anumite versiuni vechi de
Android.
Un caz semnalat
pe Reddit descrie situația unui șofer a cărui unitate de navigație „after
market”, bazată pe Android 9 Pie, a primit mesajul că nu va mai primi
actualizări.
Potrivit
versiunilor recente ale aplicației, publicațiile PhoneArena, Android Authority
și Android Headlines confirmă că versiunea beta a Waze solicită deja Android 10
ca minim necesar, scrie adevarul.ro.
Schimbarea îi
afectează în special pe cei care folosesc tablete vechi dedicate navigației,
sisteme de infotainment auto cu Android integrat sau telefoane care nu au
primit actualizare la Android 10.
Aplicația Waze
va continua să funcționeze pe Android 8 Oreo și Android 9 Pie, însă doar cu
funcțiile existente.
Utilizatorii nu
vor mai primi îmbunătățiri, corecții de erori sau funcții noi, deși
actualizările de trafic și rapoartele comunității vor rămâne disponibile pentru
o perioadă limitată.
Cei care nu pot
sau nu doresc să facă trecerea la un device mai nou, Google Maps rămâne o
alternativă viabilă. Spre deosebire de Waze, aplicația funcționează în
continuare pe versiunile de Android începând cu 8 Oreo și primește actualizări
regulate.