Acte necesare pentru mutație

9810
Acte necesare  pentru mutație - actemutatie25fb-1393340258.jpg

Articole de la același autor

"Pentru mutație, e valabil actul de casă în copie? Dacă proprietarul e plecat din țară, se poate face mutație sau nu? Vă mulțumesc, Loredana Cristea".
v v v
Pentru schimbarea domiciliului la noua adresă, potrivit reglementărilor în vigoare, sunt necesare următoarele acte: certificat de naștere, original și copie xerox; certificat de căsătorie, original și copie xerox (dacă sunteți căsătorită); hotărâre de divorț, definitivă și irevocabilă, original și copie xerox (dacă sunteți divorțată); certificat de deces al soțului, dacă este cazul (împreună cu certificatele de naștere și de căsătorie).
Actul de spațiu. Nu se poate pune problema mutației dacă nu există act de spațiu pentru imobilul la care urmează a se schimba adresa. De precizat că nu este suficient ca actul să fie prezentat în copie, obligatorie fiind și prezentarea unui exemplar în original al acestui document. 
La toate acestea se vor mai adăuga actul de identitate în original (și cartea de alegător dacă o mai aveți), 2 taxe - una de 7 lei și una de 4 lei; o cerere de eliberare a actului de identitate. 
Dacă nu sunteți proprietar al imobilului, vă trebuie și consimțământul titularului spațiului de locuit (acordul poate fi dat în fața lucrătorului de la ghișeu, la notar sau la Consulat/Ambasada, după caz). 
Pentru o viză de reședință pe o perioadă de maxim un an vă trebuie doar actul de casă, original și copie, actul de identitate în original și timbru fiscal/chitanță de 4 lei, precum și o cerere de stabilire a reședinței. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5119 secunde