Când poate fi atacat contractul de vânzare-cumpărare

111642
13
Când poate fi atacat contractul de vânzare-cumpărare - 26octfondanularecontract-1351263081.jpg
Orice parte interesată (de obicei un alt frate) poate cere instanței să constate că intenția părților nu a fost vânzarea, ci o donație ascunsă. Vânzarea poate fi însă anulată numai dacă se demonstrează că prețul a fost stabilit fără intenția de a fi plătit, lucru foarte greu de probat. 


În principiu, oricare ar fi natura ac-tului, acesta poate fi atacat în in-stanță. Problema este dacă reclamantul are șanse de a câștiga acel proces. Revenind la contractul de vânzare-cumpărare, în principiu, acesta este considerat cea mai sigură și stabilă metodă prin care părinții mai multor copiii pot trans-mite o anumită proprietate numai unuia dintre ei încă din timpul vieții, din tot felul de motive personale. 

Totul, din cauză că orice om poate dispune în timpul vieții de bunurile proprii după cum dorește. Practic, asta înseamnă că un părinte poate să-și vândă casa ori alte bunuri unuia dintre copii fără ca celălalt sau ceilalți copii să se poată opune acestei operațiuni juridice motivat de faptul că, la decesul părinților, el va fi privat de partea de moștenire ce i se cuvine.

În principiu, Marina Pricop știe aceste lucruri, însă are anumite dileme: "Aș avea nevoie de o părere profesionistă: dacă există mai mulți frați, iar părinții vor să facă act de vânzare-cumpărare obișnuit pe numele unuia dintre ei, actul mai poate să fie atacat în judecată de neamuri? Trebuie să se demonstreze că s-au plătit pe bune banii pentru vânzare sau e suficient dacă se achită taxele la notar?".

v v v

Așa este, doamnă Pricop, o confirmă și consilierul juridic Carmen Gigică, contractul de vânzare-cumpărare este cea mai sigură tranzacție chiar și între părinți și copii, pentru că oricine are dreptul să dispună de propriile bunuri așa cum dorește. Pe de altă parte, desigur, și acest act poate fi atacat în instanță de partea interesată. Totul, din cauză că așa cum arată articolul 1665 din Noul Cod civil, vânzarea este anulabilă atunci când prețul este stabilit fără intenția de a fi platit. De ase-menea, dacă prin lege nu se prevede altfel, vânzarea poate fi anulată și când prețul este foarte mic față de valoarea de piață a bunului, încât este mai mult decât evident că părțile nu au dorit să consimtă la o vânzare în termeni reali, punând la cale o donație mascată. În plus, la întocmirea actului de vânzare-cumpărare, notarul este obligat să taxeze în funcție de grila prevăzută de lege, însă la capitolul preț îl va menționa pe cel convenit de părți. 

Îndoielile trebuie probate

Chiar dacă este un act sigur, orice parte interesată poate cere instanței să constate că intenția părților nu a fost vânzarea, ci o donație deghizată. Asta, întrucât între părinți și copii nu se achită întotdeauna un preț pentru bunul înstrăinat. În plus, în avantajul celui care promovează o asemenea acțiune ar fi și faptul că legea instituie o prezumție de donație în situa-ția vânzărilor între părinți și copii. Dincolo de aceste lucruri, reclamantul va trebui să și demonstreze în fața instanței, cu probe certe, că nu s-a achitat prețul menționat în contract, lucru foarte greu de realizat în lipsa unei recunoașteri a părților. Cu atât mai mult cu cât proba cu martori nu poate fi admisă împotriva celor consemnate într-un înscris notarial autentic.

Așadar, în principiu, un contract de vânzare-cumpărare este cea mai stabilă și mai sigură metodă prin care părinții pot transmite proprietatea unui imobil către unul din copii încă din timpul vieții.


Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Ramona
5 octombrie 2016
contract

Buna ,va rog sa imi ajutati cu o informatie, am o bunica care mia facut contract de vanzare-cumparare acum 4 ani in contract e specificat ca clauza ca o sa locuiasca in apartament pana la moarte si ca nu am dreptul de a o alunga din apartament,de la un timp a luato razna isi pierde memoria ,vreau sa stiu daca ar putea anula contractul de vanzare-cumparare daca se prezinta la notarul public care a facut actele

nea fane
11 ianuarie 2017
contract vanzare cumparare

in urma cu 8 ani am cumparat un apartament de la o persoana fizica.am negociat un pret f.mic iar fostul proprietar a ramas in ap. in calitate de chirias cu o chirie modica.dupa 5 ani chiriasul s-a mutat in alta locuinta. acum (dupa 8 ani) imi spune ca l-a vandut prea ieftin si cere sa-i mai dau bani.e corect asa ceva?

catalin mihai
11 august 2017
Pentru un act de vanzare cumparare

Buna ziua .am o intrebare ,va rog daca puteti sa mi dati un sfat.mama mea a murit acum 20de ani.bunicii mei aveau o casa,mama mea mai avea un frate ,bunicul meu a murit LA scurt timp dupa ce a murit mama mea,a Rama's bunica in viata,inainte sa moara si bunica mea,unchiul meu a luato pe bunica la un notar sai faca act pe casa de vanzare cumparare,specific bunica mea era analfabeta si asa sa intocmit actul de vinzare cumparare.il pot da in judecata pe unchiul meu sa atac actul de vanzare cumparare.dupa ce mama mea a murit noi copiii va intreb nu beneficiam si noi de acea casa,de pe urma mamei noastre???Cu respect va multumesc!!!va rog daca puteti sa mi trimiteti un raspuns pe mail. mihai [email protected] va multumesc

13 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 27 Octombrie 2012
Stire din Cetățenești : Curier juridic
Sâmbătă, 27 Octombrie 2012
Stire din Cetățenești : Remedii pe bază de struguri
Sâmbătă, 27 Octombrie 2012
Stire din Cetățenești : calendar religios
Sâmbătă, 27 Octombrie 2012
Stire din Cetățenești : Apeluri de la cetățeni
Sâmbătă, 27 Octombrie 2012
Stire din Cetățenești : Ce gătim astăzi
Sâmbătă, 27 Octombrie 2012
Stire din Cetățenești : Care e cel mai sănătos tip de grătar
Sâmbătă, 27 Octombrie 2012
Stire din Cetățenești : Câinii de companie, o povară?
Sâmbătă, 27 Octombrie 2012
Stire din Cetățenești : Cât valorează viața  unui om?
Pagina a fost generata in 2.464 secunde