Momentul marii dezvăluiri, impus prin lege

Când și de ce este obligată familia să-i spună copilului că e înfiat

1181
3
Când și de ce este obligată familia să-i spună copilului că e înfiat - fondcandsidece-1403619870.jpg

Articole de la același autor

Legislația în materie de adopții nu numai că obligă părinții adoptivi să le dezvăluie copiilor că au fost înfiați, dar le și impune ca tulburătoarea veste să le fie dată la vârste cât mai mici.

Față de vechea legislație a adopțiilor, când era la latitudinea părinților adoptivi dacă le spun sau nu vreodată copiilor că au alți părinți naturali, începând din anul 2011, de când își produce efectele actuala lege în materie de adopții, părinții, nu numai că au această obligație, dar trebuie să le dea marea veste într-un termen anume, nicidecum când consideră ei de cuviință. Acest lucru nu este privit cu ochi buni de unii părinți adoptivi, care apreciază legea ca fiind extrem de dură. Iar cei care sunt convinși că șansele ca părinții naturali să poată fi găsiți vreodată sunt aproape nule se declară total împotriva acestei dezvăluiri, care nu ar face decât să le tulbure, pe viață, echilibrul copiilor la care țin ca la ochii din cap.

"Copilul meu e înfiat de-acum 9 ani, îl iubesc mai mult decât orice pe lumea asta. Când avea 4 anișori, chiar eu m-am gândit să-i spun adevărul. Înainte, am încercat să dau de mama lui, care, la momentul nașterii, nici măcar nu știa cu cine l-a făcut, dar n-am reușit nici după multe săpături... Parcă a intrat în pământ… Cine-mi garantează mie că va fi vreodată găsită? Să nu ne ascundem după degete, se știu atâtea cazuri de copii înfiați care, după ce au aflat adevărul, au făcut scandal să-și cunoască părinții naturali, alții au plecat de acasă, nu e chiar așa de simplu. Plus că ar fi o mare lovitură pentru el dacă i-aș spune că e înfiat așa, hodoronc - tronc, l-aș tulbura teribil și nu l-aș ajuta cu nimic. Legea asta e făcută împotriva copiilor, părerea mea! Cred că fiecare trebuie să decidă dacă dezvăluie acest adevăr. Plus că nu înțeleg cu ce-i ajută legea asta pe copiii înfiați. Și nu sunt singurul părinte debusolat!".

v v v

Roxana Onea, purtător de cuvânt în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, ne-a confirmat că este obligatoriu, prin noua lege a adopțiilor, ca familiile care au adoptat copii să le dezvăluie acestora adevărul. Însă, momentul dezvăluirii și modul cum i se dă copilului o asemenea veste sunt extrem de importante. Tocmai de aceea, se recomandă să fie ales împreună cu un psiholog, care îi va sfătui pe părinții adoptivi cum să procedeze, evident, în funcție și de profilul copilului și de o serie întreagă de alte criterii. Deci este foarte important ca părinții să fie consiliați, căci o asemenea veste nu se dă instantaneu, fără o pregătire prealabilă a copilului, dar și a părinților adoptivi. În plus, și mediul în care copilul află că alții sunt părinții care i-au dat viață trebuie să fie unul cald, relaxant, familiar copilului, loc în care el se simte bine.

Termen clar

În principiu, părinții adoptivi ar trebui să-i dezvăluie copilului în ce condiții a ajuns un membru atât de important al familiei lor în interiorul termenului de monitorizare post-adopție, care este de 2 ani. Dacă, din diverse motive, în acest interval de timp nu s-a făcut informarea, atunci Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului va proceda la prelungirea monitorizării post-adopție până când copilul va afla adevărul: "În jurul vârstei de 3 ani se poate face această dezvăluire, dacă se procedeză corect. Eu știu o familie care în urmă cu 10 ani a adoptat un copil, iar în momentul când micuțul a început să vorbească, mama adop-tivă i-a spus așa: «Eu sunt mama ta care te crește, iar mama ta care te-a născut nu te-a putut crește… Ulterior, copilul a făcut propriile com-pletări la această dezvăluire și nu au existat probleme. Evident însă că această veste nu se dă nici brusc, nici fără o pregătire prealabilă»".

Dreptul de cunoaștere a originilor

Nu constituie un secret faptul că mulți părinți adoptivi se tem că un asemenea adevăr le-ar putea tulbura serios relația cu copilul și nici prin cap nu le trece să le spună vreodată adevărul. În plus, nici nu văd sensul acestei obligații. Or, legiuitorul, prin această condiție, destul de dură, din noua Lege a Adopțiilor a dorit să reglementeze dreptul persoanelor adoptate de a-și cunoaște originile și propriul trecut, dar și de a beneficia de sprijin în realizarea demersurilor vizând contactarea părinților firești sau a rudelor biologice. De asemenea, informațiile relevante referitoare la adopție, la originea copilului, în special cele cu privire la identitatea părinților firești, precum și datele asupra istoricului medical al copilului și familiei sale trebuie să fie păstrate minimum 50 de ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de încuviințare a adopției.

În loc de concluzie, R. Onea a ținut să precizeze că riscul major al păstrării unui asemenea secret îl constituie acela că, după ce va afla că a fost înfiat, posibilitate ce nu poate fi niciodată exclusă, ori-cât de atașat ar fi de părinții adoptivi, copilul le va reproșa toată viața că l-au crescut într-o mare minciună!

Comentează știrea

jordan 13 shoes
27 iunie 2014
jordan 13 shoes

jordan retro 11 jordan 11 jordan 11 shoes jiefanfu jordan 11 concord low jordan 11 concord michael kors handbags jordan 13 shoes http://www.jordan13shoes.com/

free run 4.0
27 iunie 2014
free run 4.0

jordan 13 for sale jordan 13 jordan 13 retro jordan 11 retro jordan 13 shoes jordan 13 free run 4.0 http://www.nikefreerun4.net/

nike free run 5.0
28 iulie 2014
nike free run 5.0

nike free run 7.0 [url=http://www.nikefreerun7.net][b]nike free run 7.0[/b][/url] nike free [url=http://www.nikefreerun7.net][b]nike free[/b][/url] nike free run 5.0 http://www.nikefree50.net

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5418 secunde